Program
Perfect
Piața Unirii
Detalii
Alătură-te nouă pentru o experiență inedită, în inima Brașovului istoric! Împreună cu 𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐌𝐨𝐠𝐚, un adevărat cunoscător al orașului și al tradițiilor sale, v𝐞𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐫𝐞𝐳𝐢
Detalii
Alătură-te nouă pentru o experiență inedită, în inima Brașovului istoric! Împreună cu 𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐌𝐨𝐠𝐚, un adevărat cunoscător al orașului și al tradițiilor sale, v𝐞𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐫𝐞𝐳𝐢 𝐒̦𝐜𝐡𝐞𝐢𝐢 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚̆.
Vino să descoperi parte din cele peste 60 de troițe, adevărate mărturii ale credinței și rezistenței locuitorilor de-a lungul secolelor. Fiecare troiță poartă o poveste, o legendă și un nume care îi reflectă istoria. De la primele troițe ridicate în vremuri când nu existau biserici, până la cele care au devenit simboluri ale identității naționale și ale spiritualității locale, acest tur te va conecta cu esența Brașovului.
Eugen Moga îți va ghida pașii prin aceste locuri încărcate de istorie și simbolism, împărtășind cu tine povești fascinante despre oamenii care au ridicat aceste troițe și despre semnificația lor profundă.
Nu rata ocazia de a redescoperi Brașovul prin ochii unui artist și cunoscător al tradițiilor sale! Turul Troițelor este mai mult decât o simplă plimbare – este o călătorie spirituală și culturală în inima orașului vechi.
𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐌𝐨𝐠𝐚 este un artist și sportiv brașovean cu o viață dedicată pasiunii pentru artă, sport și cinematografie. De-a lungul carierei sale, a fost cascador în filme celebre, pionier al Karate-ului în România, și un talentat grafician. Prin lucrările sale artistice și implicarea în diverse proiecte culturale, Eugen Moga aduce o perspectivă unică asupra orașului Brașov. Alăturați-vă pentru o experiență inedită în care veți fi ghidat prin istoria și frumusețea acestui oraș, oferind un tur captivant plin de povești și imagini de neuitat.
Data: 23-24 august
Locul de întâlnire: Piața Unirii
Ora: 10:00
Accesul este liber și nu necesită rezervare, însă te rugăm să ajungi la punctul de întâlnire la timp!
Când
(Vineri) 10:00 - 12:00
Parcul Central "Nicolae Titulescu"
23aug10:0011:45Toy Story 4Film animat10:00 - 11:45 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Toy Story 4 este o continuare emoționantă și plină de aventuri a celebrei serii de animație, care reunește personajele îndrăgite Woody, Buzz Lightyear și prietenii lor. După ce
Detalii
Toy Story 4 este o continuare emoționantă și plină de aventuri a celebrei serii de animație, care reunește personajele îndrăgite Woody, Buzz Lightyear și prietenii lor. După ce Andy a crescut și a plecat la facultate, jucăriile lui Woody și ale lui Bonnie își găsesc locul într-o nouă realitate, unde provocările și descoperirile sunt la ordinea zilei.
În această parte, Woody își ia rolul de protector al lui Bonnie foarte în serios, dar o întâlnire neașteptată cu Forky, un nou „jucărie” creată dintr-un fursec, generează o serie de aventuri inedite. Forky se simte confuz și nu înțelege rolul său ca jucărie, ceea ce îi oferă lui Woody ocazia de a îi arăta importanța și magia prieteniei.
Pe parcursul călătoriei lor, Woody și Forky întâlnesc personaje noi și fascinante, inclusiv o fostă jucărie de pluş care îi va testa loialitatea și valorile. Mesajul filmului subliniază temele prieteniei, identității și acceptării, captivând nu doar copiii, ci și adulții.
Când
(Vineri) 10:00 - 11:45
Detalii
PsihoLoc ste un proiect creat în cadrul festivalului în colaborare cu Colegiul Psihologilor Brașov, unde participanții pot intra în contact cu psihologi și psihoterapeuți având posibilitatea de a
Detalii
PsihoLoc ste un proiect creat în cadrul festivalului în colaborare cu Colegiul Psihologilor Brașov, unde participanții pot intra în contact cu psihologi și psihoterapeuți având posibilitatea de a adresa întrebări legate de ce înseamnă psihoterapia, consilierea și evaluarea psihologică, inclusiv despre accesul în profesia de psiholog.
De asemenea, pe toată durata festivalului se vor desfășura activități pentru copii, activități de informare cu privire la consumul de alcool și droguri, precum și alte tipuri de dependențe, activități de conștientizare asupra bullying-ului etc.
Este un proiect în care diverse organizații brașovene, precum și profesioniști din domeniul sănătații mintale, își dau mâna pentru a aduce psihologia mai aproape de oameni și a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește nevoia de educație emoțională.
PsihoLoc va fi deschis pe toată perioada festivalului, iar participarea la activități este gratuită și nu necesită programare.
𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟏 – 𝐉𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – „Brățara prieteniei” – Atelier facilitat de prof. 𝐋𝐀𝐔𝐑𝐀 𝐓𝐈𝐏𝐄𝐈𝐔 – CSEI Brașov
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – ”Traseu aplicativ, psihomotric – Cursa cu obstacole” – Atelier facilitat de prof. kinetoterapeut 𝐀𝐃𝐑𝐈𝐀𝐍𝐀 𝐃𝐔𝐌𝐈𝐓𝐑𝐀𝐒̦𝐂𝐔 și prof. 𝐄𝐔𝐆𝐄𝐍 𝐆𝐎𝐌𝐎𝐄𝐒𝐂𝐔 – CSEI Brașov
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – „Pictură – lumea fanteziei” – Atelier facilitat de prof. 𝐄𝐋𝐈𝐒𝐀𝐁𝐄𝐓𝐀 𝐆𝐇𝐈𝐍𝐃𝐄𝐀, prof. logoped 𝐏𝐎𝐏 𝐕𝐈𝐎𝐋𝐄𝐓𝐀, prof. 𝐀𝐋𝐄𝐗𝐀𝐍𝐃𝐑𝐔 𝐑𝐎𝐗𝐀𝐍𝐀 – CSEI Brașov
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – „Muzica, ritm și veselie / Lumea minunată a jocurilor” – Atelier facilitat de prof. 𝐄𝐋𝐈𝐒𝐀𝐁𝐄𝐓𝐀 𝐆𝐇𝐈𝐍𝐃𝐄𝐀, prof. logoped 𝐏𝐎𝐏 𝐕𝐈𝐎𝐋𝐄𝐓𝐀, prof. kinetoterapeut 𝐀𝐃𝐑𝐈𝐀𝐍𝐀 𝐃𝐔𝐌𝐈𝐓𝐑𝐀𝐒̦𝐂𝐔, prof. 𝐄𝐔𝐆𝐄𝐍 𝐆𝐎𝐌𝐎𝐄𝐒𝐂𝐔 – CSEI Brașov
𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟐 – 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Ateliere pentru dezvoltarea abilităților emoționale pentru prevenirea bullying-ului. Face painting (vârsta 6-11 ani). Atelier facilitate de 𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐜𝐢 – psiholog și Manager Zonal Salvați Copiii Brașov.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Discuții libere despre efectele și riscurile consumului de droguri. Jocuri educative și exerciții cu ochelari care simulează consumul de alcool și de droguri. Facilitatori: comisar șef 𝐏𝐚𝐮𝐥 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 și inspector 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐃𝐚𝐫𝐚𝐠𝐢𝐮 – Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Game of Masks? sau Sotronul provocărilor? – Jocuri pentru a explora perfecțiunea și a învăța să ne apreciem valoarea. Atelier facilitate de prof. 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐁𝐥𝐚𝐣 și as. soc. 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐌𝐚𝐳𝐢𝐥𝐮 – CJRAE Brașov.
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Cântecul perfecțiunii? sau Ruleta INSIDE OUT? – Activități de autocunoaștere, motivație și management emoțional. Atelier facilitate de prof. 𝐆𝐚𝐛𝐢 𝐏𝐚𝐮𝐥 și prof. 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐏𝐫𝐞𝐨𝐭𝐞𝐚𝐬𝐚 – CJRAE Brașov.
𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Explorarea emoțiilor prin lectură. Atelier facilitate de 𝐈𝐨𝐫𝐝𝐚𝐧𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐚𝐦𝐢𝐝𝐚𝐫𝐮 – psihopedagog și autor.
𝐂𝐨𝐫𝐭 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐋𝐨𝐜 – 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭𝐢𝐜𝐞
𝟏𝟑:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Povestea ta, puterea ta. O sesiune de autoexplorare creativă dedicată adulților. Atelier facilitate de 𝐂𝐢𝐩𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐣𝐚𝐧 – psiholog clinician autonom.
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Mintea campionului: Tehnici psihologice pentru succes sportiv. Atelier facilitate de 𝐀𝐧𝐚-𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧𝐤𝐨𝐯𝐢𝐜 – psiholog clinician autonom, autor cărți terapeutice.
𝟏𝟔:𝟑𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Anxietatea – cum o gestionăm individual, în cuplu și în familie? Atelier facilitat de 𝐎𝐩𝐫𝐢𝐬̦𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 – psihoterapeut autonom de cuplu și familie.
𝟏𝟖:𝟎𝟎 – 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – Vinovăția mamelor – cum o gestionăm? Atelier terapeutic facilitat de 𝐃𝐨𝐢𝐧𝐚 𝐃𝐨𝐥𝐠𝐡𝐢𝐞𝐫 – psihoterapeut autonom sistemic de cuplu și familie.
𝐂𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜
Locul unde orice trecător poate adresa întrebări legate de ce înseamnă psihoterapia, consilierea și evaluarea psihologică sau alte ramuri ale psihologiei, inclusiv despre accesul în profesia de psiholog.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟐:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐀𝐧𝐝𝐚 𝐙𝐚𝐫𝐚𝐟𝐮 – psiholog clinician autonom/ psihoterapeut EFT în formare
• 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐜𝐢𝐧𝐞𝐚𝐧𝐮 – psiholog clinician autonom/ psihoterapeut experiențial în formare
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐄𝐦𝐢𝐥 𝐏𝐮𝐬̦𝐜𝐚𝐬̦ – consilier psihologic autonom
• 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐃𝐮𝐝𝐮 – psihoterapeut integrativ în supervizare
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐈𝐨𝐫𝐝𝐚𝐧𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐚𝐦𝐢𝐝𝐚𝐫𝐮 – psihopedagogie specială autonom
• 𝐎𝐩𝐫𝐢𝐬̦𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 – psihoterapeut autonom de cuplu și familie
𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐍𝐞𝐚𝐠 𝐎𝐬𝐦𝐢𝐧𝐚-𝐀𝐧𝐚-𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 – psiholog clinician autonom
• 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧𝐤𝐨𝐯𝐢𝐜 𝐀𝐧𝐚-𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐢𝐚𝐧𝐚 – psiholog clinician autonom
𝟏𝟖:𝟎𝟎 – 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐋𝐨𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮 – psiholog clinician autonom/ psihoterapeut adlerian în supervizare
• 𝐑𝐚𝐥𝐮𝐜𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐮 – psihoterapeut centrat pe persoană în supervizare
𝐈𝐧𝐟𝐨 𝐏𝐨𝐢𝐧𝐭 – Campanie de informare servicii/ programe/ facilități oferite
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Direcția de Asistență Socială Brașov
• 𝐏𝐚𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐀𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐞𝐥𝐚, 𝐒𝐭𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐂𝐚𝐭𝐚𝐥𝐢𝐧𝐚, 𝐇𝐚𝐳𝐚𝐩𝐚𝐫𝐢𝐮 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 – psihologi DAS Brașov
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Direcția Generala de Asistenta Socială și Protecția Copilului Brașov
• 𝐈𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐃𝐮𝐧𝐚 – șef serviciu
• 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐆𝐚𝐯𝐫𝐢𝐥𝐨𝐚𝐢𝐚 – psiholog DGASPC Brașov
𝐂𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐥𝐨𝐠𝐨𝐩𝐞𝐝𝐢𝐜
Consultanță logopedică de specialitate pentru copii și părinți. Jocuri distractive pentru corectarea vorbirii.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝐈𝐳𝐚𝐛𝐞𝐥𝐚 𝐁𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮 – logoped CJRAE Brașov & Elena Sucă – logoped CJRAE Brașov
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐑𝐚𝐧𝐠𝐚 – logoped CJRAE Brașov & Lucia Molnar – logoped CJRAE Brașov
Când
(Vineri) 10:00 - 20:00
Căsuța Hera
Detalii
Un atelier imersiv dedicat explorării libertății personale prin metode expresive. Inspirat de gândirea lui Karl Jaspers și A. Längle, acest atelier le oferă participanților un spațiu creativ unde
Detalii
Un atelier imersiv dedicat explorării libertății personale prin metode expresive. Inspirat de gândirea lui Karl Jaspers și A. Längle, acest atelier le oferă participanților un spațiu creativ unde pot experimenta desenul liber, mișcarea și jocul de rol.
Libertatea nu este ceva ce oamenii dețin în exclusivitate, ci un dar care îi ajută să se poziționeze față de viață, să se exprime autentic și să se dezvolte. A trăi autentic înseamnă a accepta prezentul și a spune „da” vieții așa cum este ea. Acest „da” nu presupune o capitulare necondiționată, ci o recunoaștere deschisă a realității și a provocărilor care le modelează existența.
Prin metode psihodramatice și art-terapeutice, participanții vor explora libertatea interioară într-un mod jucăuș și revelator. Aceste tehnici vor facilita o conectare profundă cu propriile trăiri, oferind oportunitatea de a elibera din eventualele presiuni și de a trăi momentul prezent cu intensitate. Experiențele trăite vor contribui la descoperirea unei vieți trăite cu mai multă sinceritate și libertate.
Catrinel Dragomir este psihoterapeut, are 43 de ani și și-a clădit experiența profesională din mai multe arii ale cunoașterii, toate gravitând în jurul pilonului central: Omul că ființă creativă și responsabilă. O definesc spontaneitatea, umorul și bucuria de a crea spațiul pentru momente creative și de introspecție. Cu un background în filologie și psihologie, în prezent activează în domeniul psihoterapiei și art-terapiei, în întâlniri individuale și de grup. Facilitează ateliere de autocunoaștere prin metode expresive de 10 ani. Atelierul de art-terapie este pentru ea un spațiu intim de odihnă și reculegere, dar și un loc de joacă și reinventare. În acest loc se întâlnește cu vulnerabilitatea, puterea de transformare, dar și cu bucuria pură a jocului, iar procesul creativ îi oferă cea mai credibilă iluzie a imortalității.
Număr maxim de participanţi: 15
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/bFHyeXnD2EhEDU2L6
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 10:00 - 12:00
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Detalii
Prin metode psihodramatice şi tehnici expresiv-creative, părinţii vor explora relaţia cu furia, în general, şi cu furia copiilor, în special, iar în cea de-a doua parte a atelierului
Detalii
Prin metode psihodramatice şi tehnici expresiv-creative, părinţii vor explora relaţia cu furia, în general, şi cu furia copiilor, în special, iar în cea de-a doua parte a atelierului vom povesti despre furie şi gestionarea ei şi vom lăsa loc de întrebări.
Un atelier practic dedicat părinților care doresc să creeze un mediu calm și armonios pentru copiii lor, învățând să gestioneze momentele de furie a acestora într-un mod constructiv.
Ioana Cheieste psihoterapeut pentru copii şi familii, psiholog clinician, co-fondator PsihoTerra.
Număr maxim de participanţi: 15
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/mPc5xorWtFJhVi1A6
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 12:30 - 14:15
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Detalii
Acest atelier este dedicat specialiștilor și își propune cunoașterea unor metode psihoterapeutice de a intra în contact cu starea de copil interior în cadrul sinelui adult, ca instanță
Detalii
Acest atelier este dedicat specialiștilor și își propune cunoașterea unor metode psihoterapeutice de a intra în contact cu starea de copil interior în cadrul sinelui adult, ca instanță psihică.
Trecutul dezvoltării noastre conține, în sine, experiențe și trăiri care au configurat modul în care gândim și suntem în relație cu sine și cu ceilalți. De la poveștile pe care le spunem despre sine și lume, până la experiențele noastre din viața de zi cu zi, putem identifica rădăcinile devenirii noastre și modul în care sinele copil ne influențează trăirile din prezent.
În cadrul acestui atelier vom exersa:
– Identificarea crizelor de dezvoltare și a modului în care ne-au influențat identitatea personală;
– Contactul cu instanța de sine copil (copil interior) și resursele creative ale acesteia;
– Modul în care putem rescrie poveștile personale într-o manieră creatoare și creativă, versus blocarea în experiențele nefericite și modul în care ne influențează;
– Moduri de a accesa resursele copilului interior în funcție de etapele dezvoltării.
Gabriela Dumitriu este psiholog clinician și psihoterapeut integrativ cu competență în expertiza psihologică, doctor în psihologie și cadru didactic în învățământul universitar.
Domeniile de interes practic, academic și științific sunt psihoterapia copilului și a familiei în situații de criză (divorț, abuz), psihologia traumei, psihologie clinică, psihologia copilului hipersenzitiv. Este președinte și formator în cadrul asociației ArtePsy (Asociația de terapii expresiv-creative și psihologie clinică), unde organizează cursuri avizate de formare continuă pentru psihologi, în domeniul psihologiei clinice și al psihoterapiei.
A profesat în sistemul de protecție a drepturilor copilului pentru o perioada de 10 ani și are experiență practică în domeniul psihologiei clinice și al psihoterapiei pentru copil, adult, familie, de peste 15 ani.
Număr maxim de participanţi: 20
Durata atelierului: 1,5 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/XUTVqtygCK5pMVs49
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 16:00 - 18:00
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Hotel QOSMO Sala Mare
Detalii
TRE® (Tension/Trauma Release Exercises) reprezintă o suită de exerciții de întindere a anumitor categorii de mușchi ce au ca scop activarea tremurului neurogenic. Tremurul neurogenic este reprezentat de
Detalii
TRE® (Tension/Trauma Release Exercises) reprezintă o suită de exerciții de întindere a anumitor categorii de mușchi ce au ca scop activarea tremurului neurogenic. Tremurul neurogenic este reprezentat de vibrația naturală a corpului al cărui rol este acela de eliberare de stres și tensiuni din corp în cel mai firesc și natural mod. Tremurul neurogenic este înscris în celulele noastre, în ADN-ul nostru, al tuturor ființelor/organismelor, mamifere și păsări. Odată re-activat și re-cunoscut într-un mediu de siguranță, corpul este încurajat să se întoarcă la starea sa naturală de homeostază și armonie, din interior către exterior, stare a cărei durată crește pe măsură ce practica TRE® este însușită ca unealtă naturală de auto-reglare și auto-refacere.
În cadrul festivalului Afect vei avea ocazia să experimentezi această metodă într-un spațiu susținut de Facilitatori avansați si Membrii ai Asociației TRE® România. Asociația își propune să sprijine oamenii din România si Moldova, oferind indivizilor și comunităților abilitățile necesare pentru a se recupera și vindeca de evenimente stresante și traumatice, atât din trecut, cât și din prezent.
Acest atelier va fi facilitat de:
Georgiana Sfetea este Facilitator TRE®, instructor și terapeut Yoga. Ea își concentrează munca pe ideea că fiecare OM și corp este unic si combinația pe care o face între practicile de respirație, Yoga și TRE® duce la o conectare mult mai profundă cu corpul, cu senzațiile și o experimentare a emoțiilor într-un spațiu conținut și sigur.
Oltița Raluca Rad este Facilitator TRE®, facilitator Mandale de Lumină și formator în educația de excelență și schimbarea paradigmei de gândire în educație. Ghidajul ei în viaţă și muncă este acordarea cu ușurință la orice, prin mecanismele interioare de auto-reglare pe care le avem din naștere, reînvățând corpul să se întoarcă la starea de homeostază și armonie din interior către exterior.
Andreea Băesu este Facilitator TRE®, Somatic Life Coach, Coach formator, Facilitator procese corp Acces Bars. În călătoria ei a descoperit TRE® ca o unealtă minunată, ca un pod care face legătura între minte și corp, și-ți dă ocazia să eliberezi, din structurile conștiente și inconștiente, acele tensiuni, frecvențe care nu-ți mai sunt de folos.
Alina Mustată este Facilitator TRE®, Formator în educație, Mediator Metoda Feuerstein®, Consilier în psihoterapie pozitivă, Facilitator Cercul Siguranței®. Iubește oamenii și îi susține în transformarea lor, având mereu curiozitatea de a înţelege în profunzime natura umană și de a explora modalitățile cele mai eficiente care ne ajută să creștem. Cu TRE® a descoperit imensa inteligență pe care o are corpul înspre a ne duce „acasă”.
Ioana Tudor este Psiholog Clinician și Psihoterapeut Integrativ, Facilitator TRE® și este pasionată să descopere ce se află în spatele comportamentelor ei, dar si ale celorlalti, să aducă din inconștient în conștient noi informații, scopul fiind acela de a trăi cât mai în armonie și adevăr. Astfel a apărut metoda TRE® în viaţa ei, fiind piesa de puzzle ce lipsea în practica ei.
Număr maxim de participanţi: 30
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/XaijALyvaYtmTxhR8.
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 11:00 - 13:30
Detalii
Cu secole în urmă, maestrul sufi Jabbar și discipolii săi călătoreau din sat în sat, oprindu-se în fiecare piață din sat pentru a vorbi într-un mod complet absurd.
Detalii
Cu secole în urmă, maestrul sufi Jabbar și discipolii săi călătoreau din sat în sat, oprindu-se în fiecare piață din sat pentru a vorbi într-un mod complet absurd. Nu rosteau niciun cuvânt inteligibil. În anii 1980, misticul indian Osho a preluat această metodă și a dezvoltat o meditație în care folosim „gibberish” (vorbire fără sens), timp de 30 de minute, urmată de 30 de minute de stat în tăcere.
Această tehnică simplă, dar provocatoare, ne ajută să întrerupem comentariile continue și criticul interior care ne controlează gândurile, permițându-ne să intrăm într-o stare mult mai profundă de relaxare și pace decât așteptând pur și simplu să treacă de la sine. Orice gând care apare poate fi eliminat prin folosirea intensă și concentrată a metodei gibberish, până când rămâne doar liniște și calm. La final, ne simțim relaxați, fără stres și profund revigorați.
Marc Itzler este facilitator și formator în terapii meditative. Poate faptul că de la vârsta de 14 ani a fost binecuvântat cu a trăi în preajma lui Osho și a integra din înțelepciunea filosofiei estice sau poate faptul că a devenit 1 dintre cei 6 traineri la nivel mondial specializați în tehnica de meditatie Osho Mystic Rose sau faptul că folosește cu măiestrie tehnica râsului și a plânsului pentru a deschide inimile oamenilor, poate că toate acestea i-au deschis inima lui Marc într-atât încât să încapă în ea fiecare dintre cei care intră în contact cu el.
Susține peste tot în lume retreaturi, workshopuri și traininguri din drag de oameni pentru a-i ghida și ajuta în vindecarea rănilor sufletești, pentru o înțelegere mai clară a felului în care traumele nevindecate ne conduc, din umbră, viețile noastre de adulți.
Florența Simion este psiholog, facilitator de terapii meditative, fondator și vicepreședinte al fundației Hera pentru sănătate emoțională, Manager AFECT – festival imperfect, dar mai ales OM în căutare permanentă de a se înțelege pe sine, de a se descoperi și vindeca, de a trăi mai conștient, mai blând și mai în contact cu sine și cu ceilalți.
„Îmi doresc o lume în care oamenii să fie mai conștienți, mai asumați și mai în iubire și de câțiva ani fac tot ce îmi stă în putere (uneori chiar mai mult 😊) pentru a contribui la crearea unei astfel de lumi”.
Număr maxim de participanţi: 30
Durata atelierului: 1.5 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/Aujm2tEVocrBUwj18.
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 14:00 - 15:30
Detalii
Experiența profesională și personală mi-a arătat că nu putem întâlni persoana pe care ne-o dorim alături, așteptând-o cuminți pe canapea la Netflix. Și că tiparele de relaționare pe
Detalii
Experiența profesională și personală mi-a arătat că nu putem întâlni persoana pe care ne-o dorim alături, așteptând-o cuminți pe canapea la Netflix. Și că tiparele de relaționare pe care le avem nu se schimbă de la sine. E nevoie de înțelegere a modului nostru de funcționare psihică, a nevoilor de intimitate relațională pe care le avem din prima clipă de viață, dar mai ales e nevoie de intenționalitate atunci când căutăm pe acel / acea „significant other”. Și de un angajament ferm față de noi înșine de a ne schimba, de a deveni mai buni!
Atelierului LOVE AGAIN! pe care îl voi susține la AFECT este dedicat persoanelor singure și va fi structurat în 2 părți:
Prima parte – 1h – voi povesti cu voi despre indisponibilitatea emoțională și despre posibilele răspunsuri la întrebarea De ce nu găsesc persoana potrivită?
A doua parte – 2h – va fi de case-studies de la voi, în care voi răspunde întrebărilor voastre legate de teama de a iubi și a primi iubire, despre relațiile moderne (online dating, situationships, red flags, primele întâlniri, ce să fac când primesc mesajul X, sau când ea / el dă ghosting etc) și despre narcisism.
Eu sunt Otilia Mantelers și sunt psiholog și psihoterapeut în supervizare, specializată în terapia traumei, practician de Somatic Experiencing, mamă de trei copii, scriitoare, Sunt o persoană dedicată înțelegerii și vindecării sufletului uman. Mi-am început activitatea profesională în domeniul parenting-ului, cunoaștere pe care o ofer în continuare părinților din România într-o abordare care ține cont de părțile sufletului părintelui și al copilului.
Număr maxim de participanţi: 30
Durata atelierului: 3 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/CMy6xeDyE9U5fWRi8.
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 15:30 - 18:30
Hotel QOSMO Sala Mică
Detalii
Pornim de la ceea ce spune co-fondatorul IMAGO, Harville Hendrix: Ne naștem dintr-o relație, suntem răniți într-o relație și ne vindecăm printr-o relație. Pe parcursul atelierului vă însoțesc
Detalii
Pornim de la ceea ce spune co-fondatorul IMAGO, Harville Hendrix: Ne naștem dintr-o relație, suntem răniți într-o relație și ne vindecăm printr-o relație. Pe parcursul atelierului vă însoțesc să descoperiți cum se simte atunci când începeți să vă observați acele comportamente care sunt bune și pe care uneori ne este greu să le vedem pentru că vine critica, judecata și negativitatea.
Dorința mea este să aduc mai aproape dialogul IMAGO prin care începem să devenim un partener conștient care oferă și primește siguranță, conectare, bucurie și prezență.
Sunt Miruna Szilvasy, psiholog și terapeut avansat IMAGO. În pregătirea și formarea mea ca psihoterapeut rolul cel mai important l-au avut cei din jurul meu, care cu fiecare “buton” apăsat mi-au dat șansa să mă întâlnesc cu o nouă parte din mine. Aceste părți din mine care și-au găsit locul în viața mea, sunt ca niște daruri care mă însoțesc în creșterea mea. În sesiunile de terapie individuală, de cuplu și în workshop-urile pe care le susțin, însoțesc clienții în găsirea acelor răspunsuri potrivite pentru ei și ofer spațiul de creștere. Spațiul de creștere este acel spațiu în care fiind în siguranță ne dăm voie să ne întoarcem la noi, să ne observăm cu blândețe și să ne oferim mai mult.
Număr maxim de participanţi: 20
Durata atelierului: 1,5 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/Ar8xekTVirBMAtKu9
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 13:00 - 14:30
Detalii
Un atelier pentru îmbunătățirea comunicării între părinți și copii la vârsta adolescenței (11 – 18 ani) în cadrul căruia cursanții, părinți și adolescenții lor, vor lucra pentru a
Detalii
Un atelier pentru îmbunătățirea comunicării între părinți și copii la vârsta adolescenței (11 – 18 ani) în cadrul căruia cursanții, părinți și adolescenții lor, vor lucra pentru a transforma relațiile dificile ale acestora și suferința în confort, înțelegere și conexiune.
Cu ajutorul exercițiilor, conversațiilor structurate cu părinții/adolescenți, sistemul familial va spori aprecierea, membrii vor învăța cum să se bazeze unul pe celălalt în această etapă importantă de tranziție a vieții de familie.
În cadrul atelierului, participanții vor învăţa cum să:
- Descrie unde se blochează în conersații care se repetă mereu la fel, fără nici un rezultat.
- Discute despre propria perspectivă asupra situației (perspectiva părinților poate fi foarte diferită de cea a copiilor).
- Să se asculte reciproc în termeni de suferințe, dorințe și nevoi.
- Să găsească împreună noi căi de colaborare care să combine nevoia de autonomie cu cea de protecție.
Psih. Dr. Simona Herb este președintele Asociației de Psihoterapie Sistemică Centrată pe Emoții (www.eftromania.ro). Încă din 2017, ICEEFT (www.iceeft.com) a numit-o trainer International în Emotionally Focused Therapy, devenind singurul trainer est-european. În prezent, oferă traininguri de formare și supervizare EFT (Emotionally Focused Therapy) multor generații de viitori terapeuți din România, dar și din străinătate (Italia, Cehia, Egipt, Turcia, Ungaria).
Număr maxim de participanţi: 20 (se recomandă participarea în diada părinte – copil)
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/Zo8fVvaBhy6LpFXz7
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 15:00 - 17:00
Detalii
Compassionate Inquiry este o abordare psihoterapeutică, somatică, de lucru cu trauma, dezvoltata de Dr. Gabor Mate și Sat Dharam Kaur N.D. Sursa principală a suferinței
Detalii
Compassionate Inquiry este o abordare psihoterapeutică, somatică, de lucru cu trauma, dezvoltata de Dr. Gabor Mate și Sat Dharam Kaur N.D.
Sursa principală a suferinței este deconectarea noastră de la cele mai adânci părți ale ființei noastre, adesea cauzată de traumele din copilărie și de cele transgeneraționale. Cu abordarea potrivită, această conexiune poate fi restabilită.
Indiferent dacă ești un profesionist în domeniul sănătății, terapeut, coach, educator sau cineva pregătit să crească, Compassionate Inquiry te poate ajuta să recunoști că disputele, disfuncțiile, dependențele, anxietățile, depresiile și modelele relaționale au apărut într-un anumit punct al vieții tale ca mecanisme de adaptare care te-au ajutat să supraviețuiești. Odată ce înțelegi acest lucru, ai putea realiza că aceste adaptări nu definesc cine ești tu.
Ceea ce ești tu este ființa ta, esența ta, care este pură, liniștită, conștientă și întreagă. Nu poate fi niciodată deteriorată sau ruptă.
Atelierul experiențial de Compassionate Inquiry este conceput pentru a răspunde nevoilor unui spectru larg de participanți, de la specialiști în domeniul sănătății mintale, până la cei care sunt pur și simplu curioși și dornici să exploreze noi modalități de dezvoltare personală și emoțională.
Indiferent dacă ești un entuziast al dezvoltării personale, un educator, un părinte sau pur și simplu o persoană interesată de explorarea interioară și de învățarea continuă, acest atelier îți va oferi ocazia de a descoperi noi modalități de a te conecta cu tine însuți și cu ceilalți. Atelierul se adresează oricui dorește să își îmbunătățească relația cu propriile emoții și să dezvolte o compasiune autentică.
Andra-Ioana Hrițuliac este psiholog, consilier și practician certificat în Compassionate Inquiry, cu diverse alte formări în trauma de dezvoltare, dependențe, auto-vătămare și suicid. (IFS Circles, TRF, Psychological First Aid, etc.), printre care și intervențiile protocolului Safe and Sound. Recent a început pregătirea pentru a deveni Mentor în cadrul Compassionate Inquiry, având intenția atât de a-și dezvolta abilitățile proprii, cât și de a susține formarea noilor practicieni CI.
Cristina-Maria Bâra este Facilitator și Director al programului Compassionate Inquiry România, terapeut somatic, absolventă a facultății de Psihologie, formată în NARM (training avansat de lucru cu trauma de dezvoltare) și în oferirea de intervenții Safe and Sound protocol. În prezent, Cristina se formează în psihoterapie prin dans și mișcare (2022-2025) și în Constelații familiale (2024-2025).
Număr maxim de participanţi: 20
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/cQo3oxTeZ9ih6f3R8
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Vineri) 18:00 - 19:30
Parcul Central "Nicolae Titulescu"
23aug19:0020:00Yogacu Ana Werczberger19:00 - 20:00 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Sunt o fiinţă ca şi tine, care se descoperă cu fiecare experienţă, căreia îi place să fie în procesul cunoaşterii de sine, să treacă dealurile care îi apar
Detalii
Sunt o fiinţă ca şi tine, care se descoperă cu fiecare experienţă, căreia îi place să fie în procesul cunoaşterii de sine, să treacă dealurile care îi apar şi să se bucure de văile care o coboară către câmpurile line unde se găseşte linişte, iubire şi armonie.Și pentru a învăța cum să fac faţă bolovanilor de pe dealuri şi cum să mă cațăr până sus şi să mă bucur de coborârea vǎii, am trecut și experimentat câteva formări care m-au adus în punctul în care mă aflu acum:
- Maestru şi Profesor Gendai Reiki Terapeut Theta Healing
- Practician Remedii Florale Bach Practician Terapie cu Îngeri
- Trainer NLP Rezonanz
- Instructor Yoga 500 h
- Instructor Pilates, Portdebras Kinetoterapeut
- Cofondator Yoga Academy România şi Yugen-Ai
Te aștept în parcul central pentru a ne bucura împreună de această experientă! Acest eveniment este gratuit și nu necesită rezervare.
Când
(Vineri) 19:00 - 20:00
Detalii
În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania, regizat de Remus Achim, este un documentar captivant care te poartă în culisele echipei naționale de fotbal a României.
Detalii
În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania, regizat de Remus Achim, este un documentar captivant care te poartă în culisele echipei naționale de fotbal a României. Cu un acces rar în vestiar și momente intime cu jucătorii, filmul ne arată drumul plin de provocări și emoții pe care echipa l-a parcurs spre Germania. Este o poveste plină de pasiune, speranță și camaraderie, care te invită să trăiești alături de echipă momentele de bucurie și tensiune. Te invităm să descoperi ce înseamnă să fii parte din echipă, să simți freamătul fiecărui meci și să înțelegi adevărata esență a spiritului de echipă.
Despre gestionarea provocărilor, a emoțiilor, atunci când presiunea este extraordinar de mare, dar și despre traumă și efectele ei (benefice sau nu), vom vorbi cu invitații AFECT după vizionarea documentarului.
Remus Achim are 41 de ani și o experiență de 20 de ani în producție video și content digital. Timp de 15 ani a lucrat la PRO TV, fiind implicat în proiectele „Știrile Pro TV”, „România, te iubesc” și „După 20 de ani”. Absolvent al Universității Media, Facultatea de Jurnalism, în 2003, și al New York Film Academy, secția Regie de Film, în 2012, Remus Achim se află la al treilea film documentar regizat, după „Loredana – Never Ending Story”, și „Burning Picasso”, producție cu care a participat la mai multe festivaluri de film.
Când
(Vineri) 18:00 - 19:45
Detalii
Remus Achim Remus Achim are 41 de ani și o experiență de 20 de ani în producție video și content digital. Timp de 15 ani
Detalii
Remus Achim
Remus Achim are 41 de ani și o experiență de 20 de ani în producție video și content digital. Timp de 15 ani a lucrat la PRO TV, fiind implicat în proiectele „Știrile Pro TV”, „România, te iubesc” și „După 20 de ani”. Absolvent al Universității Media, Facultatea de Jurnalism, în 2003, și al New York Film Academy, secția Regie de Film, în 2012, Remus Achim se află la al treilea film documentar regizat, după „Loredana – Never Ending Story”, și „Burning Picasso”, producție cu care a participat la mai multe festivaluri de film.
Adrian Beu
Adrian Beu este speaker, formator și psihoterapeut, interesat de tot ceea ce înseamnă dezvoltare umană de la corp până la suflet. Are o experiență de peste 11 ani în consiliere psihologică, psihoterapie individuală, de cuplu și de grup, a inițiat numeroase proiecte de dezvoltare pentru copii și de well-being pentru adulți.
„Atunci când am ales să încep drumul psihologiei și al psihoterapiei eram sigur că o fac pentru a-i ajuta pe ceilalți, crezând că ei au nevoie de ajutor, iar eu voi avea instrumentele necesare pentru a le întâmpina nevoile. Pe măsură ce m-am „afundat” în studiul și practica psihoterapiei am descoperit că sunt de fapt un „salvator” și că fac asta pentru eu am nevoie de un ajutor pe care nu am putut să-l cer niciodată. Mai târziu în proces, am realizat că toate nevoile pe care credeam că le văd în ceilalți erau ale mele și motivul inconștient pentru care am ales să fiu psihoterapeut este ca în final să mă văd pe mine. Am realizat că nu sunt atât de generos, cald, blând, „iubitor”, cu dorință de a-i ajuta pe ceilalți și multe alte lucruri minunate pe care doream să le cred despre mine, ci aveam nevoie să mă validez și să fiu apreciat în societate.
Acest proces, în care am plecat să-i ajut pe alții și am ajuns la mine, mi-a adus multă conștientizare, nu toată și n-aș putea spune cât de multă, dar consider că toată călătoria de până acum mă face să fiu bun în ceea ce m-am angajat inconștient la început.”
Cătălin Popescu este media manager FRF, licențiat în jurnalism și comunicare, a lucrat la Gazeta Sporturilor aproape 10 ani, absolvent al cursului UEFA Certificate in football management și al cursului UEFA de Comunicare Strategică, a fost Media Manager la EURO 2020 și Manager Comunicare la UEFA Under 21 2023.
Cătălin: ”Ideea de a avea un film prin care să arătam atmosfera de la echipa națională a apărut acum câțiva ani, după ce am început să furnizăm, ocazional, materiale din culise. Odată cu sosirea lui Edi Iordănescu am găsit și deschidere pentru un astfel de proiect.
Calificarea României la Campionatul European din acest an a fost oportunitatea perfectă de a oferi suporterilor o perspectivă din culise asupra parcursului echipei și de a evidenția nu doar aspectele sportive, ci și umane ale acestei călătorii remarcabile. Am dorit să transmitem o poveste autentică și emoționantă, care să atingă inimile oamenilor și să ofere o imagine profundă a activității echipei naționale.”
De asemenea, s-a dorit ca acest proiect să fie o sursă de inspirație pentru un număr cât mai mare de copii, indiferent de gen, să îi încurajeze să își urmeze pasiunea pentru fotbal și să își stabilească obiective mari în carieră. Ideea a apărut din dorința noastră de a transmite un mesaj puternic despre determinare și sacrificiu, iar planul de acțiune s-a conturat în jurul acestui concept.
Când
(Vineri) 20:00 - 21:00
Detalii
Salut! Sunt Alex Ștefănescu și fac comedie muzicală existențială. Cum vine asta? Simplu! Sunt actor și muzician, am 35 de ani și de când mă
Detalii
Salut! Sunt Alex Ștefănescu și fac comedie muzicală existențială. Cum vine asta? Simplu!
Sunt actor și muzician, am 35 de ani și de când mă știu am avut o tonă de întrebări (pe multe dintre ele le ai și tu 😊 Care e sensul vieții? Ce e iubirea și cum arată ea? O voi găsi vreodată? De ce uită adulții să se joace? Banii aduc fericirea? Dar like-urile? Chestii din astea neimportante, știi tu.
Personal, mă exprim cel mai bine cu o chitară acustică și voce, așa că vreau să-ți cânt ce am descoperit până acum trăind și încercând să răspund la astfel de întrebări. Cred că râsul e vindecător și dacă luăm viața prea în serios, adesea ratăm esențialul. La concertul meu o să-ți livrez echivalentul a minim 200 de abdomene, în hohote, o ușoară febră musculară la obraji și poate câteva revelații utile. Te bagi?
Când
(Vineri) 21:00 - 22:30
Imperfect
Piața Unirii
Detalii
Alătură-te nouă pentru o experiență inedită, în inima Brașovului istoric! Împreună cu 𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐌𝐨𝐠𝐚, un adevărat cunoscător al orașului și al tradițiilor sale, v𝐞𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐫𝐞𝐳𝐢
Detalii
Alătură-te nouă pentru o experiență inedită, în inima Brașovului istoric! Împreună cu 𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐌𝐨𝐠𝐚, un adevărat cunoscător al orașului și al tradițiilor sale, v𝐞𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐫𝐞𝐳𝐢 𝐒̦𝐜𝐡𝐞𝐢𝐢 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚̆.
Vino să descoperi parte din cele peste 60 de troițe, adevărate mărturii ale credinței și rezistenței locuitorilor de-a lungul secolelor. Fiecare troiță poartă o poveste, o legendă și un nume care îi reflectă istoria. De la primele troițe ridicate în vremuri când nu existau biserici, până la cele care au devenit simboluri ale identității naționale și ale spiritualității locale, acest tur te va conecta cu esența Brașovului.
Eugen Moga îți va ghida pașii prin aceste locuri încărcate de istorie și simbolism, împărtășind cu tine povești fascinante despre oamenii care au ridicat aceste troițe și despre semnificația lor profundă.
Nu rata ocazia de a redescoperi Brașovul prin ochii unui artist și cunoscător al tradițiilor sale! Turul Troițelor este mai mult decât o simplă plimbare – este o călătorie spirituală și culturală în inima orașului vechi.
𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐌𝐨𝐠𝐚 este un artist și sportiv brașovean cu o viață dedicată pasiunii pentru artă, sport și cinematografie. De-a lungul carierei sale, a fost cascador în filme celebre, pionier al Karate-ului în România, și un talentat grafician. Prin lucrările sale artistice și implicarea în diverse proiecte culturale, Eugen Moga aduce o perspectivă unică asupra orașului Brașov. Alăturați-vă pentru o experiență inedită în care veți fi ghidat prin istoria și frumusețea acestui oraș, oferind un tur captivant plin de povești și imagini de neuitat.
Data: 23-24 august
Locul de întâlnire: Piața Unirii
Ora: 10:00
Accesul este liber și nu necesită rezervare, însă te rugăm să ajungi la punctul de întâlnire la timp!
Când
(Sâmbătă) 10:00 - 12:00
Parcul Central "Nicolae Titulescu"
24aug10:0011:45RatatouilleFilm animat10:00 - 11:45 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Ratatouille este un film de animație plin de farmec de la Pixar, care ne introduce în lumea culinară a Parisului. Povestea urmărește aventurile unui șobolan pe nume Remy,
Detalii
Ratatouille este un film de animație plin de farmec de la Pixar, care ne introduce în lumea culinară a Parisului. Povestea urmărește aventurile unui șobolan pe nume Remy, care visează să devină un bucătar renumit. Cu ajutorul unui tânăr bucătar, Linguini, Remy își urmărește pasiunea, demonstrând că talentul poate veni din cele mai neașteptate locuri. Filmul celebrează creativitatea, prietenia și urmarea visurilor, captivând audiența cu umorul și inima sa.
Când
(Sâmbătă) 10:00 - 11:45
24aug10:0012:00Yogacu Simona Poasca10:00 - 12:00 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Pentru mine, yoga este o călătorie de la corp la suflet și înapoi. Pașii călătoriei se opresc în inimă, în puterea creației, în emoții, percepții și senzații.
Detalii
Pentru mine, yoga este o călătorie de la corp la suflet și înapoi. Pașii călătoriei se opresc în inimă, în puterea creației, în emoții, percepții și senzații.
A preda yoga înseamnă a călăuzi pașii fiecăruia spre conectarea cu corpul, ascultarea gândurilor, observarea propriului suflet, înțelegerea și acceptarea emoțiilor.
Misiunea mea este de a ghida spre resursele regăsite în sinele fiecăruia, a transforma provocările care apar în călătoria spre sine și a evolua ușor și natural.
Ne vedem în parcul central pentru a ne bucura împreună de această călătorie. Acest eveniment este gratuit și nu necesită rezervare.
Când
(Sâmbătă) 10:00 - 12:00
Detalii
PsihoLoc ste un proiect creat în cadrul festivalului în colaborare cu Colegiul Psihologilor Brașov, unde participanții pot intra în contact cu psihologi și psihoterapeuți având posibilitatea de a
Detalii
PsihoLoc ste un proiect creat în cadrul festivalului în colaborare cu Colegiul Psihologilor Brașov, unde participanții pot intra în contact cu psihologi și psihoterapeuți având posibilitatea de a adresa întrebări legate de ce înseamnă psihoterapia, consilierea și evaluarea psihologică, inclusiv despre accesul în profesia de psiholog.
De asemenea, pe toată durata festivalului se vor desfășura activități pentru copii, activități de informare cu privire la consumul de alcool și droguri, precum și alte tipuri de dependențe, activități de conștientizare asupra bullying-ului etc.
Este un proiect în care diverse organizații brașovene, precum și profesioniști din domeniul sănătații mintale, își dau mâna pentru a aduce psihologia mai aproape de oameni și a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește nevoia de educație emoțională.
PsihoLoc va fi deschis pe toată perioada festivalului, iar participarea la activități este gratuită și nu necesită programare.
𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟏 – 𝐉𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟐:𝟎𝟎 – Grădina amintirilor la AFECT – Participanții vor crea o grădină virtuală colorând flori, plante și obiecte care le amintesc de momente fericite din trecut. Atelier dedicat seniorilor, facilitat de 𝐓𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐚𝐧 – psihoterapeut 𝐂𝐚𝐬𝐚 𝐈𝐥𝐢𝐧𝐜𝐚.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – „Brățara prieteniei” – Atelier facilitat de prof. 𝐂𝐈𝐌𝐏𝐔 𝐌𝐈𝐇𝐀𝐄𝐋𝐀, prof. 𝐁𝐈𝐀𝐍𝐂𝐀 𝐓𝐈𝐂𝐀𝐍 – departament Hipoacuzici – CSEI Brașov.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – „Pictură – lumea fanteziei” – Pictură cu tehnici și materiale diverse, facilitate de prof. 𝐂𝐀𝐑𝐌𝐄𝐍 𝐁𝐋𝐀𝐆𝐀, prof. 𝐓𝐀𝐁𝐀𝐂𝐀𝐑𝐈𝐔 𝐌𝐈𝐑𝐄𝐋𝐀, prof. logoped 𝐕𝐈𝐎𝐋𝐄𝐓𝐀 𝐏𝐎𝐏 – CSEI Brașov.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – ”Lumea minunată a jocurilor / Sand play” – jocuri senzoriale/jocuri cu nisip kinetic, atelier facilitat de prof. 𝐂𝐀𝐑𝐌𝐄𝐍 𝐁𝐋𝐀𝐆𝐀, prof. 𝐓𝐀𝐁𝐀𝐂𝐀𝐑𝐈𝐔 𝐌𝐈𝐑𝐄𝐋𝐀, prof. logoped 𝐕𝐈𝐎𝐋𝐄𝐓𝐀 𝐏𝐎𝐏 – CSEI Brașov.
𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟐 – 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Ateliere pentru dezvoltarea abilităților emoționale pentru prevenirea bullying-ului. Face painting (vârsta 6-11 ani), ateliere facilitate de 𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐜𝐢 – psiholog și Manager Zonal Salvați Copiii Brașov.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Game of Masks? sau Șotronul provocărilor? – Jocuri pentru a explora perfecțiunea și pentru a descoperi cum să ne apreciem cu adevărat valoarea. Atelier facilitate de prof. 𝐌𝐢𝐫𝐞𝐥𝐚 𝐃𝐫𝐚𝐠𝐮𝐥𝐢𝐧 și prof. 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐏𝐫𝐞𝐨𝐭𝐞𝐚𝐬𝐚 – CJRAE Brașov.
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Cântecul perfecțiunii? sau Ruleta INSIDE OUT? – Activități de autocunoaștere, motivație și management emoțional. Atelier facilitate de prof. 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐂𝐢𝐧𝐝𝐚 și prof. 𝐒𝐢𝐦𝐢𝐝𝐚 𝐆𝐢𝐫𝐛𝐨𝐚𝐧 – CJRAE Brașov.
𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Grup de suport pentru pacienții oncologici și aparținătorii acestora. Facilitator: 𝐋𝐞𝐜𝐡𝐢𝐧𝐭𝐚𝐧 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 – psiholog clinician specialist cu specializări în psiho-oncologie. Coordonator al grupului gratuit de suport din cadrul DGASPC Brașov.
𝐂𝐨𝐫𝐭 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐋𝐨𝐜 – 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭𝐢𝐜𝐞
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟐:𝟎𝟎 – Emoții în mișcare: explorarea sentimentelor prin exprimare corporală (o abordare a terapiei Gestalt Integrativă) – atelier dedicat adulților, facilitat de 𝐎𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐞𝐠𝐮𝐥𝐞𝐭𝐞 – psihoterapeut gestaltist autonom.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Cine sunt eu contează pentru ceilalți – atelier dedicat adolescenților, facilitat de 𝐃𝐮𝐝𝐮 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 – psihoterapeut integrativ sub supervizare / psiholog clinician autonom.
𝟏𝟒:𝟑𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Față în față cu singurătatea – atelier pentru explorarea dificultăților emoționale și a reacțiilor comportamentale trăite în momentele de singurătate. Facilitator: 𝐎𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐕𝐥𝐚𝐝-𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 – psiholog clinician în supervizare.
𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Detectivii emoțiilor: aventuri inedite în explorarea și înțelegerea emoțiilor – atelier dedicat copiilor 7+, facilitate de 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐜𝐢𝐧𝐞𝐚𝐧𝐮 – psiholog clinician autonom / psihoterapeut experiențial în formare.
𝟏𝟖:𝟎𝟎 – 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – În acord cu tine – Sindromul impostorului și îmblânzirea criticului interior. Atelier terapeutic, facilitate de 𝐑𝐚𝐥𝐮𝐜𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐮 – psihoterapeut în supervizare specializat în Terapia Centrată pe Persoană.
𝐂𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜
Locul unde oricine poate adresa întrebări legate de psihoterapie, consiliere și evaluare psihologică.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟐:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐀𝐧𝐝𝐚 𝐙𝐚𝐫𝐚𝐟𝐮 – psiholog clinician autonom/ psihoterapeut EFT în formare
• 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐜𝐢𝐧𝐞𝐚𝐧𝐮 – psiholog clinician autonom / psihoterapeut experiențial în formare
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐎𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐞𝐠𝐮𝐥𝐞𝐭𝐞 – psihoterapeut Gestalt autonom
• 𝐌𝐚𝐠𝐝𝐚𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – psihoterapeut adlerian în supervizare
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐄𝐦𝐢𝐥 𝐏𝐮𝐬̦𝐜𝐚𝐬̦ – consilier psihologic autonom
• 𝐓𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐚𝐧 – psihoterapeut clinician specialist
𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐋𝐨𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮 – psiholog clinician autonom/ psihoterapeut adlerian în supervizare
• 𝐑𝐚𝐥𝐮𝐜𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐮 – psihoterapeut centrat pe persoană în supervizare
𝟏𝟖:𝟎𝟎 – 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐄𝐝𝐰𝐢𝐧𝐚 – psiholog clinician în supervizare
• 𝐋𝐞𝐜𝐡𝐢𝐧𝐭𝐚𝐧 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 – psiholog clinician specialist
𝐂𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐥𝐨𝐠𝐨𝐩𝐞𝐝𝐢𝐜
Consultanță logopedică de specialitate pentru copii și părinți. Jocuri distractive pentru corectarea vorbirii.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐍𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫 – logoped în cadrul CJRAE Brașov & 𝐑𝐨𝐝𝐢𝐜𝐚 𝐈𝐧𝐜𝐳𝐞 – logoped în cadrul CJRAE Brașov
Când
(Sâmbătă) 10:00 - 20:00
Căsuța Hera
Detalii
Într-o lume care ne împinge spre perfecțiune, neglijăm adesea părțile noastre vulnerabile și imperfecte. Acest atelier este despre a spune „Da” acelor părți pe care le-ai respins, despre
Detalii
Într-o lume care ne împinge spre perfecțiune, neglijăm adesea părțile noastre vulnerabile și imperfecte. Acest atelier este despre a spune „Da” acelor părți pe care le-ai respins, despre a învăța cum să le privești cu blândețe și despre a redescoperi resursele valoroase pe care le ascund.
Alături de noi, vei participa la exerciții practice, discuții deschise și activități creative care te vor ajuta să te reconectezi cu tine însuți într-un mod profund și autentic. Într-un mediu cald și primitor, vei învăța cum să transformi rușinea în acceptare și să găsești frumusețea în imperfecțiune.
Silvia Solomon este psihoterapeut integrativ și psiholog clinician autonom, specializată în abordarea terapeutică Focusing, consilier de dezvoltare personală și parte a Fundației Hera.
„Călătoria mea în domeniul psihologiei a început cu mulți ani în urmă, odată cu debutul atacurilor mele de panică în urma cărora am apelat la ajutor specializat. Această experiență mi-a deschis curiozitatea către studiul psihologiei ajungând astăzi să practic psihoterapia integrativă, oferind susținere și îndrumare altor persoane în călătoria lor spre vindecare și dezvoltare personală, într-un spațiu sigur și suportiv pentru explorare și transformare”.
Adriana Prundaru este psiholog clinician, psihoterapeut integrativ relaţional, facilitator Focusing și parte a Fundației Hera.
“Am pornit într-o călătorie de descoperire a sensului și am deschis o poartă către lumea mea interioară care s-a dovedit a fi profundă și complexă. Ulterior am ales să însoțesc oamenii în procesul de descoperire a propriilor povești. Timpul necesar schimbărilor este unic pentru fiecare dintre noi, însă cu blândețe față de ritmul propriu, ne creștem aripi care ne poartă mai aproape de sinele nostru autentic.”
Număr maxim de participanţi: 15
Durata atelierului: 2,5 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/MfXNYFvHpprKhjij9
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Sâmbătă) 10:00 - 12:30
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Detalii
Acesta este un atelier practic, de cultivare a încrederii în sine, prin scris, meditație, muzică și creativitate. Vom face o serie de exerciții de meditație,
Detalii
Acesta este un atelier practic, de cultivare a încrederii în sine, prin scris, meditație, muzică și creativitate.
Vom face o serie de exerciții de meditație, scriere și o mică parte de “arts & crafts”, prin care ghidez participanții să se conecteze la partea lor înțeleaptă, care știe să acceseze resursele interioare. La final, toată lumea rămâne cu o “poezie” (o pagină de text, scrisă de mână) personalizată, pe care o pot păstra la vedere și la care pot reveni ori de cate ori simt că au nevoie de un extra-impuls de încredere în sine.
Aelierul va fi structurat astfel:
1. Intro & respirație ghidată – 20 min
2. Meditație & scriere ghidată – sesiunea #1 – 25 min
3. Scriere ghidată – sesiunea #2 – 25 min
4. Meditație de ancorare – sesiunea #2 – 20 min
5. Notițe finale & “înfrumusețare pagină prin arts & crafts” – 20-25 min
6. Împărtășiri finale – 15 min
Vlad Tomei, facilitator de conectare prin storytelling, este om de creație, cu o experiență de 17 ani de lucru în agenții de comunicare. E co-fondator și co-autor În Fața Blocului – proiectul de documentare a jocurilor „generației cu cheia la gât”, dar și gazdă și producător al podcastului binecumine, care trece în revistă, în timp real, propriul său proces de recuperare din efectele creșterii într-o familie disfuncțională.
„Intenția mea e să fiu un conector, un creator și un educator al generației mele: îmbin storytelling-ul cu creativitatea și practici de well-being pentru a oferi resurse și experiențe care să inspire și să susțină procese de înflorire personală. Încurajez și ghidez oamenii să se conecteze autentic la sine și la ceilalți, oferindu-le spaţii în care să se exprime liber.”
Număr maxim de participanţi: 15
Durata atelierului: 2,5 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/wVGdNrCMp3viBYoD7
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Sâmbătă) 13:00 - 15:30
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Detalii
Rușinea este percepută, în general, ca fiind o emoție toxică care trebuie evitată. Nimeni nu vrea să o simtă și suntem extrem de inventivi în a crea modalități
Detalii
Rușinea este percepută, în general, ca fiind o emoție toxică care trebuie evitată. Nimeni nu vrea să o simtă și suntem extrem de inventivi în a crea modalități de evitare a rușinii. La acest atelier vom explora atât rușinea pe care o simțim în uterul matern, cât și rușinea pe care o simțim la școală, la muncă, în familie sau la petrecerea prietenilor. Vom experimenta trecerea de cealaltă parte a rușinii, prin câmpul dureros, dar și hrănitor al conștientizării de sine.
Numele meu este Sabina Baciu și sunt psiholog cu drept de liberă practică atestat de Colegiul Psihologilor din România în domeniul Securității Naționale, precum și în domeniul Psihoterapiei Integrative. Am activat în câmpul psihologiei toată viața mea profesională fiind pe rând psiholog școlar, psiholog militar și mai apoi, psihoterapeut integrativ. Dincolo de toate experiențele academice (facultate, cursuri, formări) care au contribuit la ceea ce știu și simt să fac ca și psiholog. nu pot să nu remarc cum și viața, cu al său curs firesc, mi-a fost un profesor tare bun. Sunt foarte pasionată de munca mea și de când mă știu am fost cumva un psiholog (fără atestat) și îmi imaginez că o să fiu psiholog până în ultima clipă a vieții mele.
Număr maxim de participanţi: 15
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/H9NFSh4sbRhiBpcr5
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Sâmbătă) 16:00 - 18:00
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Hotel QOSMO Sala Mare
Detalii
𝐋𝐓𝐒 combină practica estică a meditației cu metodele terapeutice occidentale de eliberare a traumei și durerii emoționale, pentru a crea o experiență dinamică și activă care ajunge în
Detalii
𝐋𝐓𝐒 combină practica estică a meditației cu metodele terapeutice occidentale de eliberare a traumei și durerii emoționale, pentru a crea o experiență dinamică și activă care ajunge în straturile cele mai adânci ale subconștientului nostru. Acest lucru se realizează prin valorificarea celor mai primare și naturale răspunsuri umane pe care le folosim pentru a ne exprima nevoile dinainte de naștere, mult înainte de a începe să ne formăm o identitate, un limbaj sau gânduri. 𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐫𝐚̂𝐬𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐩𝐥𝐚̂𝐧𝐬𝐮𝐥.
Folosind DOAR aceste expresii unice umane, putem ocoli mintea conștientă și să ajungem în părți ale creierului și corpului în care multe din traumele noastre reprimate și durerea ne-procesată sunt stocate, toate fără nevoia de a vorbi sau de a depune efort cognitiv
𝐈̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐯𝐨𝐦 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐬̦𝐢 𝐜𝐮𝐦 𝐚 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐭 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐞. 𝐀𝐩𝐨𝐢 𝐯𝐚 𝐮𝐫𝐦𝐚 𝐨 𝐬𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐚̂𝐬, 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚̆𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐞𝐚𝐭-𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞.
𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐮𝐦𝐧𝐞𝐚𝐯𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆:
- Vă simțiți captiv și neajutorat într-o anumită zonă a vieții dvs.
- Suferiți de lipsă de respect de sine sau de încredere pentru a lua decizii importante.
- Găsiți dificil să spuneți nu și să stabiliți limite sănătoase.
- Vă luptați cu dependența sau obiceiurile care sunt dăunătoare sănătății dvs. fizice și mentale.
- Vă simțiți neputincios să vă exprimați liber și să cereți ceea ce aveți nevoie pentru a înflori.
- Vă lipsește motivația sau trăiți un sentiment de disperare.
- Simțiți că viața dvs. nu are un scop real sau o semnificație dincolo de o rutină zilnică.
- Viața dvs. sexuală nu merge bine și/sau vă este greu să vă iubiți corpul
- Există o lipsă de intimitate și conexiune cu partenerul, familia sau prietenii.
- Aveți nevoie să eliberați tristețea, furia și durerea, dar simțiți că trebuie să fiți puternic și stabil pentru cei din jurul dvs. și asta vă împiedică
MARC ITZLER este facilitator și formator în terapii meditative. Poate faptul că de la vârsta de 14 ani a fost binecuvântat cu a trăi în preajma lui Osho și a integra din înțelepciunea filosofiei estice sau poate faptul că a devenit 1 dintre cei 6 traineri la nivel mondial specializați în tehnica de meditatie Osho Mystic Rose sau faptul că folosește cu măiestrie tehnica râsului și a plânsului pentru a deschide inimile oamenilor, poate că toate acestea i-au deschis inima lui Marc într-atât încât să încapă în ea fiecare dintre cei care intră în contact cu el.
Susține peste tot în lume retreaturi, workshopuri și traininguri din drag de oameni pentru a-i ghida și ajuta în vindecarea rănilor sufletești, pentru o înțelegere mai clară a felului în care traumele nevindecate ne conduc, din umbră, viețile noastre de adulți.
Florența Simion este psiholog, facilitator de terapii meditative, fondator și vicepreședinte al fundației Hera pentru sănătate emoțională, Manager AFECT – festival imperfect, dar mai ales OM în căutare permanentă de a se înțelege pe sine, de a se descoperi și vindeca, de a trăi mai conștient, mai blând și mai în contact cu sine și cu ceilalți.
„Îmi doresc o lume în care oamenii să fie mai conștienți, mai asumați și mai în iubire și de câțiva ani fac tot ce îmi stă în putere (uneori chiar mai mult 😊) pentru a contribui la crearea unei astfel de lumi”.
Număr maxim de participanţi: 30
Durata atelierului: 2,5 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/tHaZkQyLdECuEVDVA
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Sâmbătă) 11:00 - 13:30
Detalii
În cadrul acestui atelier vei afla și vei pune în practică în cadrul unei sesiuni de scris – o întreagă serie de principii și instrumente pe care le-am
Detalii
În cadrul acestui atelier vei afla și vei pune în practică în cadrul unei sesiuni de scris – o întreagă serie de principii și instrumente pe care le-am descoperit intuitiv în procesul meu de lucru cu mine și de vindecare emoțională. Aceste principii și instrumente au fost utilizate cu succes de sute de participanți în cadrul atelierelor și programelor Write the Truth.
Atelierul Write the Truth pe care îl susțin în cadrul AFECT este conceput să te susțină să inițiezi un contact cât mai autentic și real cu Adevărul tău Personal.
De multe ori am ocolit și lăsat la o parte anumite Adevăruri. Credeam că asta mă plasează într-o poziție favorabilă. Am înțeles mai apoi că indiferent dacă accept sau nu un Adevăr, el oricum există fix așa cum e, undeva dedesubt, și produce efecte în viața mea. Îmi dictează alegeri, direcții de acțiune, stări, emoții, îmi afectează relațiile, succesul pe care vreau să îl am și orice altceva.
Este mult mai valoros să văd și să accept un Adevăr Personal chiar dacă pe moment nu pot acționa sau schimba ceva.
Voi preda și vom practica o serie de instrumente de lucru și principii care te vor ajuta să te uiți cu onestitate în interior și să descoperi anumite aspecte ale sinelui, prin scris.
Iată câteva potențiale beneficii:
1. O SĂ AI MAI MULTĂ CLARITATE MENTALĂ: Mintea umană este extrem de volatilă. Sare de la o idee la alta, de la un gând la altul, deschide paranteze, face ramificații. Sunt studii care afirmă că avem zeci de mii de gânduri în fiecare zi. În tot tumultul ăsta e complicat să poți duce o idee până la capăt. E greu să găsești sursa unei emoții sau să înțelegi anumite impulsuri ori un zbucium interior. Eu reușesc să o fac de multe ori prin scris. Pentru că scrisul este concret. Pun un gând pe foaie, mă ancorez în ultima frază, în ultimul cuvânt și continui mai departe. Dacă mintea îmi fuge în altă parte nu-i nimic, pot reveni și continua de unde am rămas. Pot merge pe fir. Un pic și încă un pic și încă un pic. Dacă apare un blocaj, folosesc anumite instrumente, îl depășesc și merg mai în profunzime. În felul ăsta pot ajunge la capătul unui gând, pot înțelege o emoție sau îi pot descoperi sursa, pot observa anumite părți din mine de care nu eram conștient, anumite tipare de gândire și modul cum ele m-au condus din subconștient. În atelier vei face același lucru. Dacă vei întâmpina blocaje – sunt aici să te ghidez, să le explorezi prin scris și să treci prin ele mai departe.
2. MAI MULT CURAJ: Curajul este un aspect care se antrenează, iar scrisul este un spațiu de antrenament foarte valoros pentru curaj. Cum? În primul rând scrisul este foarte safe. Foaia nu judecă, nu ripostează, nu critică. Acceptă orice. Tu ești în control total și te vei afla într-un cadru de siguranță în intimitatea ta atunci când scrii. Asta îți permite să pui pe foaie lucruri pe care poate ai vrut să le rostești și nu ai putut. Țin minte situații din trecutul meu când voiam să spun un adevăr personal, să spun nu, să-mi exprim o nevoie sau să spun ceva ce mă deranja, dar gura îmi era încleștată pur și simplu. Aveam o foame și o nevoie uriașă de exprimare și de autenticitate dar nu o puteam manifesta. Pe foaie este mult mai ușor. Poți începe cu adevăruri mici pe care le poți accepta în primul rând tu la tine și apoi puțin câte puțin capacitatea de a fi curajos și a te exprima mai liber, crește.
3. VEI FI MAI VULNERABIL. Dacă mi-ar fi spus cineva acum vreo 2-3 ani că s-ar putea afla despre mine anumite lucruri, aș fi intrat în pământ de rușine și de teamă. Acum scriu eu acele lucruri și le postez cu mâna mea pe facebook și Instagram. Vulnerabilitatea și capacitatea de a vedea și accepta lucruri despre sine este de asemenea un proces. Lucruri și Adevăruri care acum te pot pune în disconfort și durere, pot fi peste ceva timp aspecte pe care le îmbrățișezi, le accepți și ți le asumi pe deplin. În plus poți descoperi că unele dintre ele nu sunt neajunsuri, așa cum le-ai perceput la prima vedere, ci chiar surse de putere personală. Eu prin scris am reușit să mă vulnerabilizez și să mă deschid și asta îți ofer și ție prin acest Atelier – Metode practice și un cadru în care îți vei descoperi și antrena vulnerabilitatea.
4. AUTENTICITATE. Pe măsură ce exersezi și antrenezi curajul prin scris, cel mai probabil vei putea să exprimi anumite aspecte și verbal. În viața reală, în familie, în relație, în profesie. Cel mai probabil, modul în care te vei arăta în lume va fi din ce în ce mai autentic pentru că lucrurile pe care le accepți față de tine (prin scris) – sunt mult mai ușor de arătat. Și nu cred că există bucurie mai mare și ușurare mai mare decât să fim și să trăim așa cum suntem.
5. VEI SCRIE MAI BINE. Da, chiar cred că în acest atelier poți să îți îmbunătățești felul în care scrii. Să scrii mai bine. Iar pentru mine să scrii mai bine înseamnă să scrii mai sincer și real. Autorii pe care îi citesc eu și cu care rezonez sunt autori sinceri, care pun în creațiile lor (cărți, texte, poezii) adevărul lor interior. Fie că sunt cărți de beletristică sau orice alt gen, scriitorii cu care rezonez sunt cei care se pun cu curaj pe ei înșiși în cărțile lor.
6. AUTOCUNOASTERE. Cum aș putea descoperi părți din mine dacă mă tem de părți din mine? Încet, progresiv, cu deschidere și curaj te voi ghida să te uiți și sp explorezi zone din interiorul tău sau din viața ta la care poate nu te-ai uitat niciodată. Aceasta nu este o muncă ușoară însă nu o vei face singur. Vei avea parte de suportul meu și vei face această muncă interioară împreună cu alți oameni cu aceleași provocări ca și tine și care merg în aceeași direcție. Asta va face procesul mai ușor și mai plăcut.
7. VEI STĂPȂNI O METODĂ PUTERNICĂ DE REGLARE EMOȚIONALĂ. Eu scriu despre ce simt atunci când sunt copleșit de furie, teamă, tristețe sau altă emoție puternică. Scriu ce simt, ce vreau, ce mă doare și asta e eliberator. Mă liniștesc pentru că pot privi lucrurile din exterior. Pun pe hârtie o problemă sau o durere. O extrag din minte, o iau din fața ochilor mei unde părea enormă și de nedepășit. O pun pe hârtie, mă uit de la distanță și constat că acum e doar un paragraf sau o propoziție amărâtă. O văd din exterior și înțeleg că nu e de nedepășit. Pun pe hârtie lucruri pe care le-am cărat cu mine zile, luni, ani sau zeci de ani.
În cadrul acestui atelier poți învăța să faci la fel.
Eu sunt Alex Gavriliu și în acest moment pot spune despre mine că sunt un om care lucrează cu sine și caută să se cunoască. Asta pentru că vreau să înțeleg cine sunt și care e treaba cu mine pe acest pământ. Dar nu am început să lucrez cu mine pentru că sunt eu înțelept sau disciplinat, ci dimpotrivă pentru că am suferit enorm. Am încercat să am succes, uneori nu l-am obținut, iar când am reușit să îl obțin nu am putut să îl mențin pe termen lung. Am vrut să am relații frumoase, să iubesc și să fiu iubit și nu mi-a ieșit nici asta prea bine. La un moment dat am început să mă prind că e cazul să mă caut, să înțeleg ce se întâmplă cu mine și sunt în continuare în acest proces din care obțin rezultate din ce în ce mai bune.
În plan profesional scriu, sunt antreprenor, artist și susțin programele Write the Truth care s-au născut din parcursul meu de lucru cu sine din ultimii ani. Write the Truth reprezintă o serie de ateliere și programe de lungă durată în care înveți să te conectezi cu tine, să te cunoști și să intri în contact cu adevărul tău interior, prin scris.
Număr maxim de participanţi: 30
Durata atelierului: 3 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/JgDZckbETsWxXArMA
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Sâmbătă) 14:00 - 17:00
Hotel QOSMO Sala Mică
Detalii
Safe and Sound Protocol (SSP) este o terapie auditivă, menită să contribuie la reglarea sistemului nervos astfel încât să putem reveni la starea de siguranță și să ne
Detalii
Safe and Sound Protocol (SSP) este o terapie auditivă, menită să contribuie la reglarea sistemului nervos astfel încât să putem reveni la starea de siguranță și să ne conectăm mai bine cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea din jur. SSP poate fi de ajutor în reducerea simptomelor și susținerea sănătății generale, a rezilienței pentru persoanele cu antecedente traumatice, depresie, anxietate, autism, hiperactivitate și atenție, durere cronică, boli cronice, procesare senzorială și auditivă. SSP a fost conceput de Dr. Stephen Porges în baza a zeci de ani de cercetări, concept cunoscut acum sub numele de Teoria Polivagală.
Te invităm să te alături acestui atelier experiențial și să descoperi magia reglării sistemului nervos prin muzică și practici somatice. Fie că ești profesionist în domeniu, persoană în căutarea unor soluții pentru tine sau pentru cei dragi ție sau doar curios de noi metode de relaxare și echilibrare, acest atelier este pentru tine.
Vom explora diverse stări ale sistemului nervos folosind muzică, elemente din dans terapie și terapii somatice, vom învăța tehnici de autoreglare și vom experimenta impactul muzicii SSP asupra stării noastre de bine.
Acest atelier se adresează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani. Nu este necesară o anumită pregătire fizică sau mobilitate. Este recomandat să veniți îmbrăcați cu haine lejere și încălțăminte comodă (fără tocuri).
Andra-Ioana Hrituliac este psiholog, consilier și practician certificat în Compassionate Inquiry, cu diverse alte formări în trauma de dezvoltare, dependențe, auto-vătămare și suicid. (IFS Circles, TRF, Psychological First Aid, etc.), printre care și intervențiile protocolului Safe and Sound. Recent a început pregătirea pentru a deveni Mentor în cadrul Compassionate Inquiry, având intenția atât de a-și dezvolta abilitățile proprii, cât și de a susține formarea noilor practicieni CI.
Cristina-Maria Bâra este Facilitator și Director al programului Compassionate Inquiry România, terapeut somatic, absolventă a facultății de Psihologie, formată în NARM (training avansat de lucru cu trauma de dezvoltare) și în oferirea de intervenții Safe and Sound protocol. În prezent, Cristina se formează în psihoterapie prin dans și mișcare (2022-2025) și în Constelații familiale (2024-2025).
Număr maxim de participanţi: 20
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/Gx5oX3fQv4pN1efg7
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Sâmbătă) 11:00 - 13:00
Detalii
Cu ajutorul strategiei atomului social vom explora relațiile familiale ale protagonistului; ne vom folosi de creativitate și spontaneitate pentru a pune în scenă dinamica de familie.
Detalii
Cu ajutorul strategiei atomului social vom explora relațiile familiale ale protagonistului; ne vom folosi de creativitate și spontaneitate pentru a pune în scenă dinamica de familie.
Sunt Adina Bereș și, în calitate de psihoterapeut sistemic, cred cu tărie în importanța relațiilor și a dinamicii de grup în influențarea comportamentului și a stării de bine a persoanei. Abordarea mea se concentrează pe înțelegerea contextului familial și social al clientului, ajutându-i să descopere și să modifice tiparele disfuncționale de interacțiune.
De asemenea, sunt psihodramatist si folosesc tehnici creative și experiențiale pentru a facilita auto-explorarea și schimbarea terapeutică. Psihodrama permite clienților să exploreze diferite roluri și scenarii din viața lor, oferindu-le o nouă perspectivă și posibilitatea de a experimenta și a dezvolta soluții noi într-un cadru sigur și controlat.
Număr maxim de participanţi: 20
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/z45oeUP47kRDa8qL6
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Sâmbătă) 13:30 - 16:30
Parcul Central "Nicolae Titulescu"
Detalii
Descoperă Puterea Barre: Transformă-ți Corpul și Mintea! Barre Fitness Academy este primul studio de barre fitness din România și singura școală pentru instructori barre din
Detalii
Descoperă Puterea Barre: Transformă-ți Corpul și Mintea!
Barre Fitness Academy este primul studio de barre fitness din România și singura școală pentru instructori barre din țară. Centru de excelență în domeniul fitness-ului, specializat în antrenamente Barre are misiunea de a promova un stil de viață sănătos și echilibrat prin exerciții fizice eficiente și accesibile pentru toți.
În cadrul acestui eveniment vom explora tematici precum:
– Introducere în Metoda Barre, originea și evoluția antrenamentelor Barre
– Beneficiile Antrenamentelor Barre, impactul pozitiv asupra posturii și prevenirea durerilor de spate
– Importanța Sportului în Viața Cotidiană, rolul activității fizice în menținerea sănătății fizice și mentale
– Sesiune Practică de Barre, exerciții de bază pe care participanții le pot încerca acasă
Fondatorul Nona Trif Schneider, alături de partenera ei, Oana Constantin, v-au pregătit un workshop care schimbă vieți.
Acest eveniment va avea loc în parcul central, iar participarea este gratuită.
Când
(Sâmbătă) 18:00 - 19:00
24aug18:3020:00Salsa GuerillaDans18:30 - 20:00 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Conectare la propriul corp și la ceilalți prin dans 🙂 Școala de dans Salsa Picante a luat ființă în 9 martie 2005, fiind prima școala de salsa
Detalii
Conectare la propriul corp și la ceilalți prin dans 🙂
Școala de dans Salsa Picante a luat ființă în 9 martie 2005, fiind prima școala de salsa și tango argentinian din Brașov. Dupa 3 ani de activitate am hotărât să ne axăm doar pe dansurile caraibice și să transmitem dansatorilor pasiunea din Salsa, Bachata și alte stiluri latino. Și asa am ajuns la 17 ani de dans, învățând oamenii frumoși din Brașov să descopere lumea vastă a Salsei!
Promovăm într-un stil inovator și avantgardist o largă variațiune din stilurile de salsa : LA style, NY style, salsa on clave, mambo, pachanga, rueda de casino, afro-rumba, son cubano tradițional, precum și alte stiluri de dansuri latino-americane (bachata, merengue) și dansuri din cultura africană (kizomba, semba, tarraxinha, kuduro, afrohouse). E important să ajutăm la crearea de comunițăți și conexiune reală între oameni, muzica și dansul fiind un liant.
Școala de dans Latino Dance Brașov s-a născut #dansanddinplacere. Astfel am descoperit că dansul este bucurie și stare de bine. Am regăsit în dans vibe-ul pozitiv și doza de energie de care avem nevoie pentru a ne face ziua mai frumoasă și săptămâna mai ușoară. Latino Dance Brașov înseamnă cursuri de dans între prieteni și povești frumoase cu oameni faini, care dansează din plăcere și se bucură de energia lui oricând și oriunde au ocazia.
Step in2 Salsa este o școală de salsa din Brașov ce a fost fondată în 2010 de către Eduard Kis și Alexandra Ichim.
Motto-ul școlii este: “Dance with your heart and your body will follow“.
Pentru Step in2 Salsa Brasov, dansul înseamnă eleganță, puritate, spontaneitate, echilibru, dragoste și, nu în ultimul rând, dedicație și respect.
“La Step in2 Salsa cu toții învațăm să zâmbim pe ritm.”
Artasis Dance Studio s-a înființat în 2011 din pasiune pentru oameni, pentru frumosul din conexiunea văzută în pași de dans. Suntem pentru ca oamenii să descopere că pot și știu să danseze, să îi ghidăm într-o lume plină de zâmbete, entuziasm și bucurie. Ne putem mândri cu participările și premiile obținute la festivalurile și concursurile naționale și internaționale la care participăm și pentru care suntem recunoscători. Ne mândrim cu și mai multă bucurie cu oamenii frumoși care trec pragul Artasis, care învață tainele dansului, și care reușesc să se conecteze la corp din emoția pe care o trăiesc.
Esența clubului Fabrica de dans: „Pasiune, Mișcare, Comunitate”
„În inima clubului nostru, veți găsi o echipă dedicată, cu o pasiune profundă pentru arta dansului. Fiecare pas, fiecare mișcare și fiecare notă muzicală rezonează cu poveștile noastre individuale și colective. De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a inspira, educa și crește alături de sute de dansatori, împărtășind cu ei nu doar tehnici și coregrafii, ci și bucuria pură a dansului. Cu o gamă diversificată de stiluri de dans, misiunea noastră este de a vă invita în această călătorie fascinantă, oferind un mediu unde talentele pot înflori, pasiunile pot fi descoperite și amintirile sunt create pe ritmurile care ne unesc pe toți.”
Când
(Sâmbătă) 18:30 - 20:00
24aug17:0018:45WhiplashProiecţie film17:00 - 18:45 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Filmul „Whiplash” regizat de Damien Chazelle explorează teme profunde legate de perfecțiune, succes și costurile pe care le implică atingerea acestora. Din perspectiva perfecțiunii, filmul conturează o imagine
Detalii
Filmul „Whiplash” regizat de Damien Chazelle explorează teme profunde legate de perfecțiune, succes și costurile pe care le implică atingerea acestora. Din perspectiva perfecțiunii, filmul conturează o imagine a obsesiei pentru excelență, personificată prin figura profesorului Terence Fletcher, interpretat de J.K. Simmons. Fletcher este un mentor extrem de exigent care crede că doar metodele dure și asprimea pot dezvălui talentul real și pot crea cei mai buni muzicieni.
Ideea falsei percepții că succesul se obține doar prin metode dure este evidentă în relația lui Andrew Neiman (interpretat de Miles Teller) cu Fletcher. Andrew este un tânăr baterist talentat, dornic să devină „cel mai bun”. Dorința sa de a atinge perfecțiunea îl conduce pe o cale periculoasă, în care el acceptă abuzul psihologic și fizic din partea lui Fletcher, crezând că asta va duce la succesul său artistic.
Pe parcursul filmului, sunt evidențiate contradicțiile dintre dorința de succes și prețul pe care trebuie să-l plătească. Deși Andrew își îmbunătățește abilitățile și câștigă recunoaștere, această realizare vine cu un cost personal imens – izolarea de familie, prieteni și sănătate mentală.
„Whiplash” provoacă spectatorul să reflecteze asupra ideii că succesul nu ar trebui să fie definit doar prin realizări exterioare sau prin îndurarea unor metode extreme. Filmul sugerează că o abordare echilibrată, care ia în considerare bunăstarea personală și relațiile interumane, ar putea fi la fel de valoroasă. Astfel, mesajul central al filmului este că idealurile despre perfecțiune și succes trebuie reevaluate, recunoscând că nu toate metodele sunt justificabile și că adevărata excelență ar putea însemna mai mult decât doar a împinge limitele până la punctul distrugerii.
Când
(Sâmbătă) 17:00 - 18:45
Detalii
Simona Herb „Fără compasiune față de aproapele nostru, ne pierdem umanitatea” – psihoterapeut specialist sistemic de cuplu și familie acreditat de Colegiul
Detalii
Simona Herb
„Fără compasiune față de aproapele nostru, ne pierdem umanitatea”
– psihoterapeut specialist sistemic de cuplu și familie acreditat de Colegiul Psihologilor din România;
– singurul trainer de cuplu centrat pe emoții din Europa de Est, certificat de ICEEFT, Ottawa, Canada
– organizare de cursuri de formare acreditate de COPSI și ICEEFT în terapia centrată pe emoții – Externship, Core Skills
– organizare și susținere de cursuri de specialitate acreditate de Colegiul Psihologilor: Lucrul cu emoții intense, Rușine, Traumă și EFT, Răni de atașament și procesul iertării, EFT în lucrul individual, Rușinea în psihoterapie
– creator al programului educațional de reconectare în cuplu ”Ține-mă strâns în brațe”
– organizare și coordonare a cursurilor de formare continuă pe Psihoterapie susținute de Judith Kellner și dr. Rebecca Jorgensen, Lieven Migerode, Karin Wagenaar în România în perioada 2014-2019
– coordonator program de reconectare emoțională în cuplu ”Ține-mă strâns în brațe” – varianta fizică
– coordonator și facilitator workshop părinți – adolescenți ”Ține-mă strâns în brațe, lasă-mă să zbor”
– profesor colaborator în stagiile de practică la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Univ. ”Al.I.Cuza”, Iași
– coordonator program de dezvoltare personală “Boala ca şansă”
– coordonator program de dezvoltare personală ”Meseria de părinte”. ”Caruselul emoțiilor”, ”Educația emoțională a copilului”
– coaching manageri în cadrul corporatist, colaborare cu Continental Automotive, Thinslices, Mambu, HP.
Nu există nimic mai uman decât relația de legătură dintre două persoane apropiate. Fie că e relația cu părinții, cu copiii sau cu partenerul, această conectarea profundă și sigură ne oferă speranță, stabilitate, autonomie, compasiune. Repararea conectării emoționale cu o persoană pe care o iubim ne crește imunitatea, ne face mai sănătoși fizic, devine panaceu pentru durere, izolare și depresie. De fapt, ne oferă un ”rai sigur” (J. Bowlby)
”Viața e alunecoasă, hai să ne ținem de mână” (B. Brown)
Petronela Rotar este scriitoare, a publicat 7 cărți, poezie, proză și eseu, psiholog, cu formări în psihodramă, model transgenerațional și Compassionate Inquiry (metoda de lucru cu trauma a lui Gabor Mate), fondatorul proiectului „Călătorie spre sine”, o serie de retreaturi de terapie de grup. Petronela are 47 de ani, este mamă a două fete mari, iar la începutul carierei profesionale, a fost jurnalistă vreme de 18 ani.
Otilia Mantelers este psiholog și psihoterapeut în supervizare, specializată în terapia traumei, practician de Somatic Experiencing, mamă de trei copii și scriitoare. Otilia este o persoană dedicată înțelegerii și vindecării sufletului uman. Și-a început activitatea profesională în domeniul parenting-ului, cunoaștere pe care o oferă în continuare părinților din România într-o abordare care ține cont de părțile sufletului părintelui și al copilului.
Când
(Sâmbătă) 19:00 - 20:00
Detalii
Dr. Luke Sniewski, este autor, facilitator, mentor și practician certificat Compassionate Inquiry, abordare psihoterapeutică dezvoltată de Dr. Gabor Maté și Sat Dharam Kaur. Cercetarea sa doctorală s-a axat
Detalii
Dr. Luke Sniewski, este autor, facilitator, mentor și practician certificat Compassionate Inquiry, abordare psihoterapeutică dezvoltată de Dr. Gabor Maté și Sat Dharam Kaur. Cercetarea sa doctorală s-a axat pe meditație ca metodă de intervenție pentru bărbații cu dependență de pornografie. În calitate de wellbeing coach și terapeut somatic, el își integrează cunoștințele vaste și expertiza într-o abordare unică pentru a-i ajuta pe alții să experimenteze mai multă vitalitate, autenticitate și pace interioară în viața de zi cu zi.
Stilness (Nemișcarea) este catalizatorul pentru o schimbare autentică și permanentă. Atunci când ne infuzăm practicile cu calitatea liniștii, ne împuternicim să devenim creatorii conștienți ai vieților noastre. Practicile cu care alegi să susțiii procesul de schimbare reprezintă doar primul pas. Acest lucru se datorează faptului că modul în care practici este la fel sau mai important decât practica specifică pe care o alegem. În acest sens, fiecare practică este o cale către liniște.
Intenția atelierului Stillness (Nemișcare) este de a combina îndrumarea intelectuală cu experiența directă. Odată ce simți cum practicile somatice au un impact asupra corpului, vei putea folosi aceste experiențe ca punct de referință pentru practica viitoare. Vei descoperi cum calitatea nemișcării vindecă corpul, ne reconectează la simțul nostru intuitiv și ne învață un nou mod de a fi în lume.
Când
(Sâmbătă) 20:00 - 21:00
Detalii
Un spectacol inedit, oferit de Kronstadt Salon Orchestra și Corul Waldorf Sophia, sub bagheta dirijorului Dr. Dragoș Mihai Cohal, cu participarea publicului 🙂 Kronstadt
Detalii
Un spectacol inedit, oferit de Kronstadt Salon Orchestra și Corul Waldorf Sophia, sub bagheta dirijorului Dr. Dragoș Mihai Cohal, cu participarea publicului 🙂
Kronstadt Salon Orchestra este formată din instrumentiști talentați ai Operei Brașov, oferind spectacole muzicale de înaltă calitate. Aceștia încântă publicul cu o varietate de piese, de la muzică clasică la aranjamente moderne, demonstrând o virtuozitate remarcabilă și o pasiune profundă pentru muzică.
Corul Waldorf Sophia a avut multe reprezentări de excepție pe scenele din Brașov și a încântat publicul cu diverse genuri muzicale, de la cele tradiționale, precum muzica de Crăciun și folk-ul muzicii de munte, până la explorarea geografiei muzicale sau muzică sacră Taizé, aducând în fața publicului sunete și ritmuri din toate colțurile lumii.
Școala Liberă Waldorf Sophia din Brașov este o școală de pedagogie alternativă, orientată către practicalitate, educație emoțională și artă. Se urmărește dezvoltarea armonioasă a copiilor – trup, minte și spirit – construind încrederea în sine și entuziasmul necesar pentru a reuși în viața de adult. Sub bagheta respectatului dirijor Dr. Dragoș Mihai Cohal, dirijorul Corului Operei Brașov, în anul 2021 a luat naștere Corul de copii și părinți Waldorf Sophia.
Când
(Sâmbătă) 21:00 - 22:30
Liber
Rotbav
25aug10:0014:00Vizită la Ferma CățeanÎn natură10:00 - 14:00 Ferma Cățean, E60, Rotbav 507067
Detalii
Relația sine – natură este una dintre cele mai importante tipuri de relații cu o puternică influență asupra stării noastre de bine, atât la nivel emoțional, cât și
Detalii
Relația sine – natură este una dintre cele mai importante tipuri de relații cu o puternică influență asupra stării noastre de bine, atât la nivel emoțional, cât și fizic.
De aceea, în cadrul AFECT vă propunem o dimineață de conectare cu cei dragi, dar și cu natura.
Haideţi, aşadar, duminică, 25 august 2024, începând cu ora 10:00, dar nu mai târziu de 14:00, la picnic la Ferma Căţean, departe de agitaţia şi căldura oraşului, înconjurați de o parte din animalele din fermă, pentru o zi faină, cu oameni buni şi bucate alese.
Evenimentul este cu intrare gratuită, fără rezervare, bunătățile fiind disponibile, contra-cost, în limita cantităților disponibile. În cazul în care nu vreți să aduceți merinde cu voi la picnic, Ferma Cățean vă aşteptă cu brânzeturi, specialităţi din carne şi dulciuri de casă, numa’ bune de împărţit cu ceilalţi, iar „Kedy’s prosecco and more” cu un pahar de prosecco, de bere artizanală sau de limonadă.
Îi găsiţi uşor, dacă îi căutaţi pe Google: https://goo.gl/maps/9YQKnh9e7tNQxqNP6
Nu uitaţi să luaţi cu voi oamenii dragi, o păturică de întins pe iarbă, voie-bună și o pălărie să vă ascundă de soare!
Mai avem şi câteva surprize, dar pe acelea le descoperiţi când ajungeţi!
Haide şi dă gustului crezare!
Când
(Duminică) 10:00 - 14:00
Parcul Central "Nicolae Titulescu"
25aug10:0011:45MoanaFilm pentru copii10:00 - 11:45 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Moana este un film de animație fermecător de la Disney, care urmărește aventura curajoasei Moana, o tânără navigatoare din Polinezia. Determinată să-și salveze insula, ea pornește într-o călătorie
Detalii
Moana este un film de animație fermecător de la Disney, care urmărește aventura curajoasei Moana, o tânără navigatoare din Polinezia. Determinată să-și salveze insula, ea pornește într-o călătorie epică pe mare, alături de semizeul Maui. Filmul este o poveste despre descoperirea de sine, curaj și legătura profundă cu tradițiile strămoșești, captivând atât copiii, cât și adulții cu muzica sa vibrantă și personajele memorabile.
Când
(Duminică) 10:00 - 11:45
25aug10:0012:00Yogacu Simona Poasca10:00 - 12:00 Parcul Central "Nicolae Titulescu", Brașov 500007
Detalii
Pentru mine, yoga este o călătorie de la corp la suflet și înapoi. Pașii călătoriei se opresc în inimă, în puterea creației, în emoții, percepții și senzații.
Detalii
Pentru mine, yoga este o călătorie de la corp la suflet și înapoi. Pașii călătoriei se opresc în inimă, în puterea creației, în emoții, percepții și senzații.
A preda yoga înseamnă a călăuzi pașii fiecăruia spre conectarea cu corpul, ascultarea gândurilor, observarea propriului suflet, înțelegerea și acceptarea emoțiilor.
Misiunea mea este de a ghida spre resursele regăsite în sinele fiecăruia, a transforma provocările care apar în călătoria spre sine și a evolua ușor și natural.
Ne vedem în parcul central pentru a ne bucura împreună de această călătorie. Acest eveniment este gratuit și nu necesită rezervare.
Când
(Duminică) 10:00 - 12:00
Detalii
PsihoLoc ste un proiect creat în cadrul festivalului în colaborare cu Colegiul Psihologilor Brașov, unde participanții pot intra în contact cu psihologi și psihoterapeuți având posibilitatea de a
Detalii
PsihoLoc ste un proiect creat în cadrul festivalului în colaborare cu Colegiul Psihologilor Brașov, unde participanții pot intra în contact cu psihologi și psihoterapeuți având posibilitatea de a adresa întrebări legate de ce înseamnă psihoterapia, consilierea și evaluarea psihologică, inclusiv despre accesul în profesia de psiholog.
De asemenea, pe toată durata festivalului se vor desfășura activități pentru copii, activități de informare cu privire la consumul de alcool și droguri, precum și alte tipuri de dependențe, activități de conștientizare asupra bullying-ului etc.
Este un proiect în care diverse organizații brașovene, precum și profesioniști din domeniul sănătații mintale, își dau mâna pentru a aduce psihologia mai aproape de oameni și a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește nevoia de educație emoțională.
PsihoLoc va fi deschis pe toată perioada festivalului, iar participarea la activități este gratuită și nu necesită programare.
𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟏 – 𝐉𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟐:𝟎𝟎 – Grădina amintirilor la AFECT – Participanții vor crea o grădină virtuală colorând flori, plante și obiecte care le amintesc de momente fericite din trecut. Fiecare floare poate reprezenta o amintire specială. Atelier dedicat seniorilor, facilitat de 𝐓𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐚𝐧 – 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭 𝐂𝐚𝐬𝐚 𝐈𝐥𝐢𝐧𝐜𝐚.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – ”Pictură pe apă (tehnica EBRU)” – Atelier facilitat de prof. logoped 𝐄𝐋𝐄𝐍𝐀 𝐂𝐋𝐀𝐔𝐃𝐈𝐀 𝐓𝐔𝐃𝐎𝐑𝐈𝐂𝐈 – CSEI Brașov.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – „Brățara prieteniei” – Atelier facilitat de prof. 𝐆𝐈𝐀𝐍𝐈𝐍𝐀 𝐏𝐈𝐍𝐓𝐈𝐋𝐈𝐄, prof. 𝐏𝐎𝐏𝐀 𝐀𝐍𝐃𝐑𝐄𝐄𝐀, prof. 𝐏𝐎𝐋𝐄𝐀𝐂 𝐌𝐀𝐑𝐈𝐍𝐀, prof. logoped 𝐕𝐈𝐎𝐋𝐄𝐓𝐀 𝐏𝐎𝐏 – CSEI Brașov.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – „Pictură – lumea fanteziei” – Atelier facilitate de prof. 𝐆𝐈𝐀𝐍𝐈𝐍𝐀 𝐏𝐈𝐍𝐓𝐈𝐋𝐈𝐄, prof. 𝐏𝐎𝐏𝐀 𝐀𝐍𝐃𝐑𝐄𝐄𝐀, prof. 𝐏𝐎𝐋𝐄𝐀𝐂 𝐌𝐀𝐑𝐈𝐍𝐀 – CSEI Brașov.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – „Muzica, ritm și veselie / Lumea minunată a jocurilor” – Atelier facilitat de prof. 𝐆𝐈𝐀𝐍𝐈𝐍𝐀 𝐏𝐈𝐍𝐓𝐈𝐋𝐈𝐄, prof. 𝐏𝐎𝐏𝐀 𝐀𝐍𝐃𝐑𝐄𝐄𝐀, prof. 𝐃𝐄𝐋𝐈𝐀 𝐍𝐀𝐆𝐘 – CSEI Brașov.
𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟐 – 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Activități de autocunoaștere, stimă de sine, presiune a grupului. Ateliere facilitate de 𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐜𝐢 – psiholog și Manager Zonal Salvați Copii Brașov.
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Game of Masks? sau Sotronul provocărilor? – Jocuri prin care explorăm perfecțiunea și descoperim cum să ne apreciem cu adevărat valoarea. Atelier facilite de prof. 𝐀𝐧𝐜𝐚 𝐍𝐞𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚 și prof. 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐏𝐫𝐞𝐨𝐭𝐞𝐚𝐬𝐚 – CJRAE Brașov.
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Cântecul perfecțiunii? sau Ruleta INSIDE OUT? – Activități de autocunoaștere, motivație și management emoțional. Atelier facilitate de prof. 𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐏𝐨𝐞𝐧𝐚𝐫𝐮 – CJRAE Brașov.
𝐂𝐨𝐫𝐭 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐋𝐨𝐜 – 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭𝐢𝐜𝐞
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Să ne antrenăm atenția și concentrarea! – Atelier dedicat copiilor cu vârste între 6-12 ani. Facilitator: 𝐀𝐧𝐝𝐚 𝐙𝐚𝐫𝐚𝐟𝐮 – psiholog clinician autonom / mediator educațional Feuerstein / psihoterapeut sistemic de cuplu și familie EFT în formare.
𝟏𝟒:𝟑𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Dialog deschis despre vulnerabilitate – Atelier dedicat tuturor celor care doresc să împărtășească un moment din viața lor în care s-au simțit vulnerabili. Facilitator: 𝐒𝐳𝐚𝐛𝐨́ 𝐓𝐚𝐦𝐚́𝐬 – psihoterapeut centrat pe persoană în supervizare.
𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Reziliența este superputerea mea – Atelier dedicat adolescenților, facilitate de 𝐋𝐨𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮 – psiholog clinician autonom / psihoterapeut adlerian în supervizare.
𝟏𝟖:𝟎𝟎 – 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – „Care este visul tău? De la vis la realitate prin metode științifice și prietenoase cu creierul” – Atelier interactiv pentru adulți, facilitate de 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚𝐧𝐮 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐞𝐥𝐢𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 – psihoterapeut adlerian sub supervizare.
𝐂𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜
Locul unde orice trecător poate adresa întrebări legate de psihoterapie, consiliere și evaluare psihologică.
𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟐:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐀𝐧𝐝𝐚 𝐙𝐚𝐫𝐚𝐟𝐮 – psiholog clinician autonom / psihoterapeut EFT în formare
• 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐜𝐢𝐧𝐞𝐚𝐧𝐮 – psiholog clinician autonom / psihoterapeut experiențial în formare
𝟏𝟐:𝟎𝟎 – 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐋𝐨𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮 – psiholog clinician autonom / psihoterapeut adlerian în supervizare
• 𝐑𝐚𝐥𝐮𝐜𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐮 – psihoterapeut centrat pe persoană în supervizare
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐋𝐢𝐥𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐑𝐨𝐭𝐢𝐥𝐚 – psiholog clinician autonom / psihoterapeut de cuplu și familie autonom
• 𝐋𝐞𝐳𝐞𝐫𝐢𝐮𝐜-𝐏𝐚𝐫𝐢𝐩𝐚𝐬 𝐌𝐚𝐧𝐮𝐞𝐥𝐚 – psiholog clinician autonom
𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐒𝐳𝐚𝐛𝐨́ 𝐓𝐚𝐦𝐚́𝐬 – psihoterapeut centrat pe persoană în supervizare
• 𝐓𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐚𝐧 – psihoterapeut clinician specialist
𝟏𝟖:𝟎𝟎 – 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – Psihologi voluntari:
• 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐏𝐨𝐬𝐭𝐞𝐥𝐧𝐢𝐜𝐮 – psihoterapeut de cuplu și familie în supervizare
• 𝐌𝐚𝐠𝐝𝐚𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – psihoterapeut adlerian în supervizare
𝐂𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐥𝐨𝐠𝐨𝐩𝐞𝐝𝐢𝐜
Consultanță logopedică de specialitate pentru copii și părinți. Jocuri distractive pentru corectarea vorbirii.
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝐄𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐓𝐨𝐝𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚 – logoped în cadrul CJRAE Brașov & 𝐑𝐨𝐝𝐢𝐜𝐚 𝐈𝐧𝐜𝐳𝐞 – logoped în cadrul CJRAE Brașov.
𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝐒𝐭𝐫𝐞𝐳𝐚 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥𝐚 – logoped în cadrul CJRAE Brașov & Rodica Incze – logoped în cadrul CJRAE Brașov.
Când
(Duminică) 10:00 - 20:00
Căsuța Hera
Detalii
De când însoțesc femeile în explorarea relației lor cu erosul – cu forța lor vitală, apar adesea referiri la trecutul transgenerațional – la felul în care mamele, bunicile
Detalii
De când însoțesc femeile în explorarea relației lor cu erosul – cu forța lor vitală, apar adesea referiri la trecutul transgenerațional – la felul în care mamele, bunicile și generațiile de femei de dinaintea noastră și-au trăit feminitatea și relațiile de iubire. Prin prisma istoriei noastre culturale, în trecut femeia rareori avea libertate cu adevărat asupra propriului corp și asupra propriilor nevoi și dorințe.
Multe dintre noi am moștenit un istoric plin de durere, de pierderi neprocesate, de iubire neîmplinită, de abuz și de interziceri, de judecată și de rușine când vine vorba despre feminitate, pe lângă resursele valoroase pe care le-am primit de la înaintașele noastre. Adesea inconștient, repetăm scenarii care nu ne aparțin, confundând fără voie loialitatea cu iubirea față de viața care a ajuns până la noi și sabotând propria împlinire.
Prin intermediul metodei Constelațiilor conștientizăm vechi pattern-uri relaționale din câmpul familiei și al propriului psihic, ne găsim locul sănătos în cadrul familiei, onorând destinele înaintașilor și viața ce a ajuns până la noi, în timp ce ne diferențiem față de experiențele celor de dinaintea noastră, pentru a ne manifesta unicitatea și darurile proprii în lume.
Cristina Flueraș este psiholog clinician și psihoterapeut specialist Gestalt (Societatea de Gestalt Terapie din România), terapeut transpersonal (Asociația de Terapii Transpersonale), certificat ca facilitator Respirație Holotropică şi Respirația Inimii. Master în Psihologie Clinică, Hipnoză și Terapii Scurte (Universitatea Titu Maiorescu). Formare în metoda Constelațiilor Sistemice (Familiale), cu Jutta Ten Herkel – Marea Britanie. Este facilitator de workshop-uri de creativitate şi autocunoaştere prin artă (Universitatea de Arte, Bucureşti) și de ateliere terapeutice dedicate femeilor și relației acestora cu propria feminitate. Lucrează în cabinet în sesiuni individuale, de cuplu și cu grupuri terapeutice. În ultimii 12 ani a ținut numeroase grupuri de terapie și tabere de autocunoaștere, pentru efectul lor profund vindecător.
Număr maxim de participanţi: 15
Durata atelierului: 3 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/RETMP2ZrcJgLkjhw5
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 10:00 - 13:00
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Detalii
Constelațiile Familiale împreună cu Mișcările Sufletului reprezintă o metodă terapeutică fenomenologică ce lucrează cu complexitățile din cadrul sistemelor de familie. Această metodă a fost concepută de Bert Hellinger,
Detalii
Constelațiile Familiale împreună cu Mișcările Sufletului reprezintă o metodă terapeutică fenomenologică ce lucrează cu complexitățile din cadrul sistemelor de familie. Această metodă a fost concepută de Bert Hellinger, un terapeut german ce a fost și misionar în comunitățile Zulu din Africa de Sud. Pe parcursul anilor de experiență în acest domeniu, Hellinger a identificat două reguli pe care le-a numit „Legile Iubirii”:
Fiecare membru al familiei are dreptul de a aparține sistemului familial, indiferent de alegerile morale făcute. Chiar dacă un membru al familiei a fost respins, sistemul va căuta să se echilibreze și un urmaș se poate identifica inconștient cu acea persoană, preluându-i destinul.
În cadrul familiilor există o ierarhie bazată pe vârstă. Cei mai în vârstă au prioritate, iar urmașii preiau din bolile și modelele comportamentale ale înaintașilor, sabotându-și adesea propriul potențial.
Prin conștientizarea acestor modele inconștiente și onorarea destinului înaintașilor, se declanșează o vindecare la nivel sufletesc, atât pentru persoana ce participă la constelație, cât și pentru întreaga familie. Astfel, barierele care pot afecta fluxul iubirii de la strămoși către urmași pot fi eliminate, ajutându-ne să ne găsim locul în cadrul familiei și să simțim că aparținem acesteia.
Cum se desfășoară Constelațiile Familiale?
O persoană își alege o intenție cu care dorește să lucreze, cum ar fi dorința de a se bucura mai mult de viață. Urmează un scurt interviu în care sunt prezentate evenimentele importante din istoria familiei. Apoi, din public sunt selectați reprezentanți pentru membrii familiei (mama, tatăl, bunicii), concepte abstracte (intenția de vindecare, o țară, viitorul, o teamă) sau evenimente. Acești reprezentanți trăiesc diverse senzații sau au anumite intuiții și împărtășesc gândurile lor. În cadrul constelației, se pot exprima diverse emoții, dar nu este permisă violența fizică. Constelația este considerată încheiată când toți reprezentanții simt că s-a ajuns la o rezoluție.
În cadrul acestui atelier participanții vor putea afla mai multe despre metoda constelațiilor familiale și vor avea oportunitatea de a lucra cu câteva constelații, în limita timpului disponibil.
Ce oferă Constelațiile Familiale?
Prin lucrul cu constelațiile familiale, persoanele pot descoperi locul lor sănătos în cadrul familiei, pot conștientiza și vindeca modele vechi care blochează evoluția și împiedică manifestarea potențialului. Participanții din public, chiar dacă nu doresc să lucreze activ, pot avea conștientizări care pot oferi răspunsuri în privința propriei situații din cadrul sistemului familial.
Victor Flueraș este psiholog și psihoterapeut jungian. A terminat formarea de psihoterapie din cadrul Asociației Române de Psihologie Analitică și Master în Psihanaliză (Universitatea Titu Maiorescu). De asemenea, este facilitator de Constelații Familiale, metodă pe care a aprofundat-o sub îndrumarea Juttei Ten Herkel, Anglia, ținând ateliere de grup începând din 2014. Cercetează și este profund interesat de ecopsihologie și rolul formator esențial al tatălui în psihoeducația copilului. În practica sa de cabinet, lucrează în sesiuni individuale sau de cuplu.
Număr maxim de participanţi: 15
Durata atelierului: 3 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/FspEUBCVwYFRnjAs8
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 14:00 - 17:00
Unde
Căsuța Hera
Strada Mică 6
Hotel QOSMO Sala Mare
Detalii
TRE® (Tension/Trauma Release Exercises) reprezintă o suită de exerciții de întindere a anumitor categorii de mușchi ce au ca scop activarea tremurului neurogenic. Tremurul neurogenic este reprezentat de
Detalii
TRE® (Tension/Trauma Release Exercises) reprezintă o suită de exerciții de întindere a anumitor categorii de mușchi ce au ca scop activarea tremurului neurogenic. Tremurul neurogenic este reprezentat de vibrația naturală a corpului al cărui rol este acela de eliberare de stres și tensiuni din corp în cel mai firesc și natural mod. Tremurul neurogenic este înscris în celulele noastre, în ADN-ul nostru, al tuturor ființelor/organismelor, mamifere și păsări. Odată re-activat și re-cunoscut într-un mediu de siguranță, corpul este încurajat să se întoarcă la starea sa naturală de homeostază și armonie, din interior către exterior, stare a cărei durată crește pe măsură ce practica TRE® este însușită ca unealtă naturală de auto-reglare și auto-refacere.
În cadrul festivalului Afect vei avea ocazia să experimentezi această metodă într-un spațiu susținut de Facilitatori avansați si Membrii ai Asociației TRE® România. Asociația își propune să sprijine oamenii din România si Moldova, oferind indivizilor și comunităților abilitățile necesare pentru a se recupera și vindeca de evenimente stresante și traumatice, atât din trecut, cât și din prezent.
Acest atelier va fi facilitat de:
Georgiana Sfetea este Facilitator TRE®, instructor și terapeut Yoga. Ea își concentrează munca pe ideea că fiecare OM și corp este unic si combinația pe care o face între practicile de respirație, Yoga și TRE® duce la o conectare mult mai profundă cu corpul, cu senzațiile și o experimentare a emoțiilor într-un spațiu conținut și sigur.
Oltița Raluca Rad este Facilitator TRE®, facilitator Mandale de Lumină și formator în educația de excelență și schimbarea paradigmei de gândire în educație. Ghidajul ei în viaţă și muncă este acordarea cu ușurință la orice, prin mecanismele interioare de auto-reglare pe care le avem din naștere, reînvățând corpul să se întoarcă la starea de homeostază și armonie din interior către exterior.
Andreea Băesu este Facilitator TRE®, Somatic Life Coach, Coach formator, Facilitator procese corp Acces Bars. În călătoria ei a descoperit TRE® ca o unealtă minunată, ca un pod care face legătura între minte și corp, și-ți dă ocazia să eliberezi, din structurile conștiente și inconștiente, acele tensiuni, frecvențe care nu-ți mai sunt de folos.
Alina Mustată este Facilitator TRE®, Formator în educație, Mediator Metoda Feuerstein®, Consilier în psihoterapie pozitivă, Facilitator Cercul Siguranței®. Iubește oamenii și îi susține în transformarea lor, având mereu curiozitatea de a înţelege în profunzime natura umană și de a explora modalitățile cele mai eficiente care ne ajută să creștem. Cu TRE® a descoperit imensa inteligență pe care o are corpul înspre a ne duce „acasă”.
Ioana Tudor este Psiholog Clinician și Psihoterapeut Integrativ, Facilitator TRE® și este pasionată să descopere ce se află în spatele comportamentelor ei, dar si ale celorlalti, să aducă din inconștient în conștient noi informații, scopul fiind acela de a trăi cât mai în armonie și adevăr. Astfel a apărut metoda TRE® în viaţa ei, fiind piesa de puzzle ce lipsea în practica ei.
Număr maxim de participanţi: 30
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/BHx6nAT6aPR9wgL97
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 11:00 - 13:30
Detalii
Un atelier practic, de cunoaștere și conectare la grup, prin intermediul unor întrebări selectate din mai multe seturi de jocuri de socializare. Dar totodată, este și un episod
Detalii
Un atelier practic, de cunoaștere și conectare la grup, prin intermediul unor întrebări selectate din mai multe seturi de jocuri de socializare. Dar totodată, este și un episod special, pe care îl voi înregistra pentru podcastul meu, binecumine.
Atelierul se va desfășura în felul următor: ne împărțim în perechi, iar apoi răspundem fiecare la același set de 30 de întrebări creat pentru a facilita conectarea personală cu oameni pe care nu îi cunoaștem – deși întrebările funcționează adesea și pentru oameni pe care îi cunoști.
Întrebările selectate pentru atelier provin din diferite jocuri de socializare și vor acoperi o varietate întreagă de teme, de la întrebări haioase, întrebări introspective, întrebări de vizualizare, întrebări personale și, pe alocuri, întrebări mai profunde, fiind menite să asigure un mix care să permită deschiderea și / sau vulnerabilizarea controlată (în gradul cu care e confortabil fiecare participant), pe baza căreia de cele mai multe ori se creează conexiunea umană. La final, fiecare participant păstrează setul de întrebări și e invitat să îl folosească drept suport pentru alte exerciții de conectare, alături de oameni cunoscuți sau chiar mai puțin cunoscuți.
Dacă printre participanți se găsesc și dintre cei mai curajoși, vom putea înregistra schimbul de întrebări alături de partenerul meu / partenera mea de diadă, pentru un episod special din podcastul meu Binecumine. Dacă nu, ne conectăm fără înregistrare.
Vlad Tomei, facilitator de conectare prin storytelling, este om de creație, cu o experiență de 17 ani de lucru în agenții de comunicare. E co-fondator și co-autor În Fața Blocului – proiectul de documentare a jocurilor „generației cu cheia la gât”, dar și gazdă și producător al podcastului binecumine, care trece în revistă, în timp real, propriul său proces de recuperare din efectele creșterii într-o familie disfuncțională.
„Intenția mea e să fiu un conector, un creator și un educator al generației mele: îmbin storytelling-ul cu creativitatea și practici de well-being pentru a oferi resurse și experiențe care să inspire și să susțină procese de înflorire personală. Încurajez și ghidez oamenii să se conecteze autentic la sine și la ceilalți, oferindu-le spaţii în care să se exprime liber.”
Număr maxim de participanţi: 30
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/E7QWJa32wQwGpQii8
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 14:00 - 16:00
Detalii
O dimensiune importantă în abordarea coparentalității post-divorț o are conflictul parental, cu riscurile asociate de afectare emoțională a foștilor parteneri și a copilului. În cadrul acestui atelier ne
Detalii
O dimensiune importantă în abordarea coparentalității post-divorț o are conflictul parental, cu riscurile asociate de afectare emoțională a foștilor parteneri și a copilului. În cadrul acestui atelier ne propunem să identificăm resurse și soluții emoționale și practice pentru un eveniment existențial dificil de gestionat: divorțul parental. În acest scop, pornim de la efectele și implicațiile pe care acesta îl are asupra fiecărui părinte, în mod individual, până la clarificarea conceptului de coparentalitate, cu toate dimensiunile lui și implicațiile pe care acest tip de relație îl are asupra dezvoltării copiilor.
În cadrul atelierului vom aborda teme precum:
– Ce este coparentalitatea și cum este afectată în urma divorțului; Tipuri de coparentalitate și limitele lor;
– Ce efecte poate avea expunerea copilului la conflictul parental;
– Ce este un model sănătos de coparentalitate;
– Separarea rolului parental de rolul de foști parteneri de cuplu;
– Efecte ale divorțului conflictual asupra echilibrului psihologic al părintelui și modul în care afectează rolul parental.
Gabriela Dumitriu este psiholog clinician și psihoterapeut integrativ cu competență în expertiza psihologică, doctor în psihologie și cadru didactic în învățământul universitar.
Domeniile de interes practic, academic și științific sunt psihoterapia copilului și a familiei în situații de criză (divorț, abuz), psihologia traumei, psihologie clinică, psihologia copilului hipersenzitiv. Este președinte și formator în cadrul asociației ArtePsy (Asociația de terapii expresiv-creative și psihologie clinică), unde organizează cursuri avizate de formare continuă pentru psihologi, în domeniul psihologiei clinice și al psihoterapiei.
A profesat în sistemul de protecție a drepturilor copilului pentru o perioada de 10 ani și are experiență practică în domeniul psihologiei clinice și al psihoterapiei pentru copil, adult, familie, de peste 15 ani.
Număr maxim de participanţi: 30
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/NP7AXUjN5QAAqovQ6
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 16:30 - 18:30
Hotel QOSMO Sala Mică
Detalii
Perfecțiunea a devenit o cerință a lumii în care trăim, o lume care cere ”mai mult”. Destul de des oamenii se străduiesc să îndeplinească așteptările, trăind sub presiunea
Detalii
Perfecțiunea a devenit o cerință a lumii în care trăim, o lume care cere ”mai mult”. Destul de des oamenii se străduiesc să îndeplinească așteptările, trăind sub presiunea evaluării anuale sau zilnice. Răspunsul corpului este de cele mai multe ori stresul care afectează sănătatea și performanța: mâncat prea mult, lipsă de somn, neglijarea relațiilor, a implicării în viața familiei, tulburări somatice diverse, dependențe etc. De multe ori ceea ce se vede la exterior, lucrurile pe care le facem sau felul în care arătăm, este foarte diferit de ceea ce se trăiește, se simte în interior. Se construiește astfel un cerc vicios din care persoanei îi este greu să iasă dacă nu este în contact cu mesajele corpului despre ce este înăuntru, ajungând să acorde atenție când deja simptomele somatice se instalează.
Scopul acestei întâlniri este de a chestiona mecanismele de reglare emoțională; situarea pe un continuum perfect-imperfect, cât de imperfect îmi permit să fiu; propunerea unor modalități de recunoaștere a răspunsurilor corpului la situații; prezentarea unei modalități de reducere a stresului, reglare și conectare, pentru o mai bună stare de bine prin atitudinea de focusing.
Georgeta Niculescu este psihoterapeut, formator, membru fondator al Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană. Georgeta are experiență în psihoterapie centrată pe persoană, focusing și psihologie clinică de peste 20 de ani cu copii, adulți și familii cu diferite nevoi psihologice și sufletești, în situații complexe clinice și de viață.
Număr maxim de participanţi: 20
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/H7zMW5jkgHZ5uTQW6
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 11:00 - 14:00
Detalii
Atelierul se adresează persoanelor care au pe cineva apropiat diagnosticat cu demenţă și își propune să ofere sprijin în gestionarea noii situaţii. În cadrul acestui
Detalii
Atelierul se adresează persoanelor care au pe cineva apropiat diagnosticat cu demenţă și își propune să ofere sprijin în gestionarea noii situaţii.
În cadrul acestui atelier vor fi abordate teme precum:
– înţelegerea situaţiei medicale,
– organizarea vieţii zilnice,
– efectul bolii asupra anturajului,
– identificarea nevoilor aparţinătorilor
– învăţarea strategiilor de întâmpinare a problemelor de îngrijire și problemelor comportamentale.
Tatiana Coman este psiholog clinician principal și supervizor în psihologie clinică, având experienţă de lucru în Spitalul clinic de psihiatrie și neurologie și Centru rezidenţial de îngrijire persoane vârstnice.
Număr maxim de participanţi: 20
Durata atelierului: 2 h
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/Ey23QVd4KWd9FWic9
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 14:30 - 16:30
Detalii
Conceptul de Critic intern este prezent în numeroase teorii ale personalității și abordat în intervenția terapeutică în mod specific. În teoria lui Carl Rogers, fondatorul Psihoterapiei Centrate pe
Detalii
Conceptul de Critic intern este prezent în numeroase teorii ale personalității și abordat în intervenția terapeutică în mod specific. În teoria lui Carl Rogers, fondatorul Psihoterapiei Centrate pe Persoană și a lui Eugene Gendlin și Ann Weisser Cornell, teoreticieni și practicieni ai Focusingului, intervenția se referă la aprofundarea înțelegerii dialogului părților Sinelui, a rolului vocii critice interne, la promovarea autoreglării emoționale, la trecerea de la o stare de incongruență internă la una de congruență (de la agitatie la calm, de la frică la ”pot”) și la procesul de integrare a experienței corporale interne la diferite niveluri.
Atelierul se adresează studenților din domeniul Psi, psihoterapeuților și altor lucrători din domeniul sănătății mintale.
Palada Florentina este Psiholog clinician principal, Psihoterapeut formator în Psihoterapie Centrată pe Persoană, Doctor în Medicină, Supervizor, membru fondator al Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană, membru PCE-Europe, WAPCEPC și al Focusing Institute New York.
Număr maxim de participanţi: 20
Pași înscriere atelier:
1. Completează formularul de înscriere din link https://forms.gle/qko2iDooD4L7Qu769
2. Achită o donație în valoare de 50 ron/ atelier.
Detalii cont:
- FUNDATIA HERA-PENTRU FAMILIE
- IBAN: RO18 OTPV 2100 0123 3105 RO02
- OTP BANK ROMANIA SA
- BRASOV str. MICA nr. 6 jud. BRASOV
- CIF 41962282
- Descrierea plății: donatie (numele atelierului) + numele participantului.
3. După efectuarea transferului, te rugăm să trimiți email la florenta@fundatiahera.ro, la care să atașezi dovada plății, specificând atelierele la care dorești să participi.
Înregistrarea participantului este confirmată doar în momentul primirii emailului.
Când
(Duminică) 17:30 - 19:30
Parcul Central "Nicolae Titulescu"
Detalii
Acest eveniment este o oportunitate de a testa și deprinde un limbaj nou: limbajul ritmului. Prin ascultare, prin a simţi muzica și a ne aduce
Detalii
Acest eveniment este o oportunitate de a testa și deprinde un limbaj nou: limbajul ritmului.
Prin ascultare, prin a simţi muzica și a ne aduce propria contribuţie, putem intra în conexiune cu oamenii din jurul nostru într-un mod nou.
Este o experiență dinamică, înălțătoare și plină de energie. Indiferent de vârstă, culoare, gen sau religie, ritmul ne aduce înapoi la umanitatea comună în fiecare dintre noi, creează unitate și echilibru interior.
Evenimentul va fi coordonat de Marc Itzler, toboșar și percuționist, care s-a format cu Arthur Hull, autorul cărții „Drum Circle Spirit – Facilitating Human Potential Through Rhythm”, considerat creatorul comunităţii Drum circle, alături de Dragoș-Mihai Cohal, profesor și dirijor.
Marc Itzler este facilitator și formator în terapii meditative. Poate faptul că de la vârsta de 14 ani a fost binecuvântat cu a trăi în preajma lui Osho și a integra din înțelepciunea filosofiei estice sau poate faptul că a devenit 1 dintre cei 6 traineri la nivel mondial specializați în tehnica de meditatie Osho Mystic Rose sau faptul că folosește cu măiestrie tehnica râsului și a plânsului pentru a deschide inimile oamenilor, poate că toate acestea i-au deschis inima lui Marc într-atât încât să încapă în ea fiecare dintre cei care intră în contact cu el. Susține peste tot în lume retreaturi, workshopuri și traininguri din drag de oameni pentru a-i ghida și ajuta în vindecarea rănilor sufletești , pentru o înțelegere mai clară a felului în care traumele nevindecate ne conduc, din umbră, viețile noastre de adulți.
Dragoș-Mihai Cohal este Președintele Asociației Armonis, muzician, dirijor, profesor, trăiește la intensitate maximă și și-a făcut o misiune din a-i ajuta și pe alții să simtă viața și emoțiile umane cu pasiune, la cote cât mai înalte. După terminarea studiilor muzicale a cântat și a dirijat o perioadă în Italia, Franța și Spania dar dorul de acasă a fost mai puternic și a revenit în țară cântând, compunând și dirijând neobosit. Este creator de concepte muzicale originale, punând în scenă spectacole prin intermediul cărora își dorește să repună publicul în contact cu sufletul neamului românesc, cu bogăția noastră spirituală ancestrală. Inspiră deopotrivă copii, tineri și adulți, aducându-i pe scenă pentru a gusta din bucuria unică și pură de a dărui necondiționat emoții și trăiri înalte.
Nu este nevoie de abilități muzicale sau experiență. Evenimentul este incluziv, potrivit și distractiv pentru oricine. Acesta va avea loc în parcul central, iar participarea este gratuită.
Când
(Duminică) 18:00 - 20:00
Detalii
Little Miss Sunshine este un film cald și emoționant care urmărește aventurile unei familii disfuncționale în drumul lor către un concurs de frumusețe pentru copii. Cu toate imperfecțiunile
Detalii
Little Miss Sunshine este un film cald și emoționant care urmărește aventurile unei familii disfuncționale în drumul lor către un concurs de frumusețe pentru copii. Cu toate imperfecțiunile și conflictele lor, fiecare membru al familiei Hoover își aduce propria contribuție unică la această călătorie haotică și plină de surprize. De la momente hilare la cele pline de sensibilitate, filmul ne amintește că adevărata frumusețe și fericire se găsesc adesea în imperfecțiuni și în drumul parcurs împreună. „Little Miss Sunshine” este o poveste despre acceptare, iubire și legăturile puternice care ne țin uniți în fața dificultăților vieții.
Când
(Duminică) 17:00 - 18:50
Detalii
Camelia Clem Sunt Camelia Clem, un călător în lumea subtilă a sufletului uman, fondator și președinte al Fundației și președinte al AFECT – festivalul imperfect.
Detalii
Camelia Clem
Sunt Camelia Clem, un călător în lumea subtilă a sufletului uman, fondator și președinte al Fundației și președinte al AFECT – festivalul imperfect. Dar pentru mine, aceste titluri sunt doar etichete care îmi definesc misiunea, nu identitatea. Mai presus de orice titlu, sunt o căutătoare a sensului și a echilibrului, atât în propria mea viață, cât și în relațiile cu ceilalți.
Misiunea mea:
Visul meu este să trăim într-o lume în care oamenii să se întâlnească cu mai multă înțelegere și iubire reciprocă. Cu o pasiune sinceră și o determinare fără margini, mă alătur celor dedicați pentru a face acest vis realitate.
Experiențe și Lecții:
Experiențele mele diverse, de la mediere la psihologie și psihoterapie, m-au învățat să mă accept exact așa cum sunt și să îmbrățișez întreaga mea ființă, cu toate aspectele ei.
Angajamentul meu:
Cu fiecare pas pe care-l fac, mă dedic căutării mele personale și împărtășirii învățămintelor mele cu ceilalți. Îmi doresc să contribui la transformarea lumii într-un loc mai luminos și mai înțelegător, unde fiecare individ se simte acceptat și susținut.
Visul meu?
O lume în care oamenii să se privească cu mai multă înțelegere, empatie și iubire, o lume în care vulnerabilitatea este întâmpinată cu compasiune și în care fiecare individ își găsește locul în mosaicul uman.
Florența Simion este psiholog, facilitator de terapii meditative, fondator și vicepreședinte al fundației Hera pentru sănătate emoțională, Manager AFECT – festival imperfect, dar mai ales OM în căutare permanentă de a se înțelege pe sine, de a se descoperi și vindeca, de a trăi mai conștient, mai blând și mai în contact cu sine și cu ceilalți.
„Îmi doresc o lume în care oamenii să fie mai conștienți, mai asumați și mai în iubire și de câțiva ani fac tot ce îmi stă în putere (uneori chiar mai mult 😊) pentru a contribui la crearea unei astfel de lumi, începând cu propria mea lume interioară”.
Când
(Duminică) 19:00 - 20:00
Detalii
Paul Olteanu este un Master Trainer și Coach premiat, fiind una dintre cele mai relevante și cunoscute voci din industria dezvoltării personale și profesionale din România.
Detalii
Paul Olteanu este un Master Trainer și Coach premiat, fiind una dintre cele mai relevante și cunoscute voci din industria dezvoltării personale și profesionale din România.
Este Fondatorul și CEO-ul Mind Architect – o companie hibridă de media și L&D, ce are ca misiune îmbunătățirea calității vieții și a relațiilor noastre prin intermediul programelor de dezvoltare fundamentate științific și a formatelor media inovative.
De asemenea, este fondatorul și gazda Podcastului Mind Architect – cel mai premiat și ascultat podcast educațional din România.
În ultimii 15 ani, Paul și echipa sa au dezvoltat și livrat programe de dezvoltare pe teme precum PCM (Process Communication Model), neuroștiința și psihologia comunicării, neuroștiința leadershipului, încredere și colaborare, gestiunea stresului și creșterea rezilienței și public speaking, în fața audiențelor din Europa, Statele Unite și Asia.
Din 2013, Paul a fost anual cel mai activ trainer și coach PCM din România și anual în Top 5 din Europa, lucrând cu mii de profesioniști și zeci de organizații la nivel național și internațional.
Anterior, Paul a fost Head of PR pentru Universitatea Româno-Americană și Head of Strategy and New Business pentru agenția de comunicarea Headvertising.
Când
(Duminică) 20:00 - 21:00
Detalii
OCS, prescurtarea de la Omul cu Șobolani – inspirat din titlul cărții lui Freud – este numele trupei formate din Dan Amariei (vocal), Nicolae Aramă (chitară), Mihnea Dobrotă
Detalii
OCS, prescurtarea de la Omul cu Șobolani – inspirat din titlul cărții lui Freud – este numele trupei formate din Dan Amariei (vocal), Nicolae Aramă (chitară), Mihnea Dobrotă (tobe) și Radu Caragea (bas), care a luat naștere în Constanța (România), în 1997. De atunci, au cucerit scena alternativă românească, au lansat opt albume, au filmat aproape 40 de videoclipuri, au susținut sute de concerte și sunt la a treia generație de fani.
În prezent, OCS este cea mai bine cotată formație de rock alternativ din România. Stilul lor muzical constă în principal din influențe grunge, rock alternativ și pop rock, îmbinate într-un stil propriu; o formație de rock alternativ originală, despre care se poate spune că are ceva unic în sunet și compoziție.
La mai bine de 3 ani de la lansarea albumului „Fabrica de păpuși”, OMUL CU ȘOBOLANI revine cu un nou single: AI PICIOARE PREA LUNGI.
Lansarea acestui nou single va fi însoțită de un turneu prin țară, începând cu 17 martie, în CONTROL CLUB, în București și va continua cu alte 6 concerte în Brașov, Constanța, Iași, Galați, Bistrița și Cluj.
Când
(Duminică) 21:00 - 23:00
Biblioteca Județeană "George Barițiu"
Detalii
Te invităm să descoperi 𝐟𝐚𝐫𝐦𝐞𝐜𝐮𝐥 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚𝐬̦𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐧𝐮 𝐥-𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐚̆𝐳𝐮𝐭 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆! Alătură-te nouă pentru Turul Licuricilor, o experiență senzorială nocturnă care te
Detalii
Te invităm să descoperi 𝐟𝐚𝐫𝐦𝐞𝐜𝐮𝐥 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚𝐬̦𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐧𝐮 𝐥-𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐚̆𝐳𝐮𝐭 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆! Alătură-te nouă pentru Turul Licuricilor, o experiență senzorială nocturnă care te va purta prin unele dintre cele mai iconice locuri din oraș: 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐀𝐥𝐛, 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐮 𝐬̦𝐢 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐁𝐞𝐥𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞.
Sub lumina misterioasă a lampioanelor și ghidat de Eugen Moga, vei explora Brașovul în liniștea nopții, când orașul își dezvăluie o altă fațetă. Fiecare pas te va conduce prin istoria veche a orașului, cu povestiri captivante despre Turnul Alb și Turnul Negru, până la punctul de Belvedere, unde te vei bucura de o priveliște spectaculoasă asupra Brașovului luminat.
Acest tur nocturn este mai mult decât o simplă plimbare; este o călătorie senzorială, în care vei simți orașul într-un mod profund și diferit. Liniștea nopții, jocul de lumini și umbre create de lămpașele noastre, și energia istorică a locurilor vizitate te vor transporta într-o atmosferă unică și plină de mister.
Experimentează Brașovul într-o manieră autentică și magică! Turul Licuricilor este perfect pentru cei care vor să evadeze din cotidian și să se reconecteze cu istoria și frumusețea orașului nostru, într-o noapte plină de farmec.
Data: 25 august
Locul de întâlnire: Biblioteca Județeană
Ora: 21:00
Accesul este liber și nu necesită rezervare, însă te rugăm să ajungi la punctul de întâlnire la timp!
Nu uita să îți aduci lămpașul sau lanterna (avem noi pentru cine nu găsește!) pentru această aventură nocturnă la Turnul Alb, Turnul Negru și Belvedere! Înscrie-te acum și lasă-te cucerit de magia Brașovului la lumina licuricilor.
𝐆𝐡𝐢𝐝: 𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐌𝐨𝐠𝐚
Eugen Moga este un artist și sportiv brașovean cu o viață dedicată pasiunii pentru artă, sport și cinematografie. De-a lungul carierei sale, a fost cascador în filme celebre, pionier al Karate-ului în România, și un talentat grafician. Prin lucrările sale artistice și implicarea în diverse proiecte culturale, Eugen Moga aduce o perspectivă unică asupra orașului Brașov. Alăturați-vă pentru o experiență inedită în care Eugen vă va ghida prin istoria și frumusețea acestui oraș, oferind un tur captivant plin de povești și imagini de neuitat.
Când
(Duminică) 21:00 - 23:00
Toate evenimentele desfășurate în parcul central Nicolae Titulescu sunt cu intrare liberă și nu necesită rezervare.
Pentru atelierele practice locurile sunt limitate, accesul fiind pe bază de înscriere prealabilă și o donație de 50 de lei/ atelier. Găsiți linkul de înscriere în fiecare atelier în parte.
Conceptul AFECT
Ce?
AFECT este un eveniment cultural aflat la a patra ediție, organizat de Fundația Hera.
AFECT își propune să promoveze filme, spectacole, conferințe care să abordeze, să descrie, să reprezinte, să evidențieze, să expună ori să exploreze amplul domeniu al psihologiei și psihoterapiei.
Cum?
Temele sunt variate și multifațetate, nefiind limitate la subiecte de sănătate mintală. Vor fi abordate subiecte din viața de zi cu zi. Filmele vor spune povești de bucurie, dezamăgire, triumf, pierdere, perseverență, greutăți și creștere, explorând în același timp complexitatea relațiilor interumane.
De ce?
Creșterea numărului de povești cu teme psihologice este calea către reducerea stigmatizării din domeniile psihologiei și psihoterapiei și către o înțelegere mai profundă de sine, cu compasiune și onestitate.
Search Location
GET DIRECTIONS
Use my location to find the closest Service Provider near me
© 2021-2024 Toate drepturile rezervate. Website realizat imperfect pentru Fundația Hera
© 2021-2024 Toate drepturile rezervate. Website realizat imperfect pentru Fundația Hera