Conversație despre Doruri. O seară dedicată antologiei „Dor de Tata” & prelansare „Dor de Mama”

O seară dedicată antologiei „Dor de Tata”, un proiect literar inițiat de Anca Predescu.

Născută dintr-o nevoie profundă de alinare, cartea aduce împreună 15 voci, vocile unor femei care au devenit „surori de dor” și care au transformat suferința pierderii într-un spațiu de siguranță emoțională.

Scrisul a devenit un instrument terapeutic, poveștile lor arată că dorul nu dispare, ci devine o cale de acceptare și de conectare cu o comunitate care ne validează propriile trăiri.

Evenimentul este o invitație deschisă de a naviga prin doruri, nu peste ele, descoperind cum amintirile dureroase se pot transforma în recunoștință și iubire.

În paginile acestei cărți, tații trăiesc din nou, dăruindu-ne curajul de a ne îmbrățișa rădăcinile cu toate luminile și umbrele lor.

Coordonatoarea antologiei ne va povesti despre ”Dor de Mama”, o carte care urmează firesc, foarte emoționantă și care o să apară în toamnă la Editura Creator.

Se vor citi în premieră câteva pasaje din această nouă carte.

Vă așteptăm să ne spunem poveștile, să ne ascultăm și să descoperim împreună că nu suntem singuri în propriile doruri și pierderi.

Alina Moldovan – Psihoterapeut

”Tata este Unul. Tata este Altul decât Mama. Prezent și implicat sau mai degrabă absent, puternic și protector sau toxic și înspăimântător, rolul său este definitoriu pentru devenirea existențială a fiecărei femei în parte. Tata o desprinde pe fetiță din cuibul pe care l-a creat mama și o introduce în spațiul social al vieții, iar energia și imaginea lui va fi căutată în fiecare bărbat semnificativ până când îl va înțelege, îl va ierta și va face pace cu el.

În contextul pierderii și al doliului, nimeni nu are nevoie de sfaturi, nu există nicio rețetă scrisă predefinită și nici nu pot fi sărite etape ale procesării durerii. Tot ce putem face noi, ceilalți, este să fim aproape, în tăcere, cu compasiune, acceptare și brațele deschise spre a conține.

Vă invit să citiți aceste rânduri cu inima și să lăsați energia vindecătoare a iubirii și a iertării să se manifeste în viața voastră în fiecare zi!”

Anca Predescu

”Am inițiat și coordonat volumul Dor de Tata, o antologie sensibilă dedicată taților noștri. Am creat acest proiect din propria mea nevoie și din dorința de a găsi o voce comună. Am reușit alături de surorile de Dor, să transformăm suferința pierderii într-un spațiu de siguranță emoțională. Alături de mine, 13 femei și o fetiță și-au plâns dorurile și cel mai important, nu s-au mai simțit atât de singure în propriul dor.

Privesc scrisul nu doar ca pe un act literar, ci mai degrabă ca pe un instrument terapeutic pentru propria reconstrucție interioară și pentru îmblânzirea dorurilor prin care navigăm de-a lungul vieții.

Prin acest demers editorial, îmi doresc să construiesc punți între trăirile noastre individuale și o comunitate de sprijin în care fiecare cititor să-și poată recunoaște și valida propriile trăiri.

Cred că amintirile dureroase pot fi asumate și transformate în recunoștință, iubire și prețuire pentru legăturile puternice care ne definesc.

Dor de Tata este primul pas dintr-o serie dedicată aducerii la lumină a emoțiilor complexe pe care le purtăm în noi, din dorința de a ne recunoaște și de a ne aprecia rădăcinile, cu toate luminile și umbrele lor, dar și ale noastre.”

Laura Driha

”Deși în trecut aș fi asociat dorul izvorât din doliu cu ceva care leagă două suflete despărțite pentru totdeauna, prezența în acest proiect mi-a arătat că această emoție poate lega, aprinde și întreține o energie cu totul specială.

Întâlnirea cu surorile de dor a fost și este pentru mine o experiență continuă de descoperire, de învățare și de acceptare a unei legături unice, cea dintre oamenii care iubesc diferit, pierd diferit și suferă diferit, păstrându-și bucuria de a fi împreună în călătoria prin – nu peste! – dorul de tată.”

Laura Bercean

”Am scris în acest volum cu sufletul deschis despre ce înseamnă pentru mine doliul şi dorul de tata – un dor care nu se stinge, ci trăieşte zi de zi cu mine. Fiecare cuvânt a fost așternut cu lacrimi văzute şi nevăzute, cu amintiri care încă îmi încălzesc inima și cu iubirea pe care absența fizică nu o poate şterge, oricât de mult timp ar trece peste noi.

Am pus aici o parte din suflet, dorul meu cel mai mare dar mai ales durerea, ca să o las acolo, să fie scrisă şi să existe, dar să plece din inima mea. Am aşezat-o blând între pagini, i-am făcut culcuş de litere şi am plecat tiptil, să nu cumva să se trezească…

„Dor de TATA” este o carte despre care simt că a trebuit mai mult să fie scrisă decât să fie citită, oricât de paradoxal sună asta… 15 fiice care-şi strigă, urlă, şoptesc, plâng dorul de tata… ce puternice! Surori de dor – aşa ne-am salvat una pe alta în agenda sufletului. Sau, pur şi simplu, aş putea zice şi doar „aşa ne-am salvat”.

„Și mie îmi e dor de tata” a fost cel mai frecvent mesaj pe care l-am primit de când vorbesc lumii despre „Dor de TATA”. E mult dor în lume… 🥹

Sper ca, cine are nevoie, să găsească un strop de alinare şi o rază de lumină în acest volum care e presărat cu poveşti neterminate, cuvinte nespuse şi, pe alocuri, riscă să taie inima cu lame ruginite de regret… dar care, mai presus de toate, e o scrisoare de IUBIRE.”

Oana Huiu

”Dorul nu dispare niciodată, doar înveți să trăiești cu el.

Să scriu despre tata a fost dureros  și singurul gând care m-a făcut să nu renunț a fost speranța că de acum el va fi „trăit” nu doar în amintirea mea, ci și în paginile cărții și, poate, povestea lui, povestea noastră, va conta pentru cei ce o vor citi.

Nu știu dacă ” Dor de Tata” aduce alinare celor ce o citesc, pentru mine reacțiile celor ce au citit cartea au fost și încă sunt surprinzătoare, nu știu dacă a fost sau nu vindecător pentru cei ce au scris, fiecare dintre noi a simțit și a trăit diferit acest proces, dar știu că acolo, în paginile acelea, tații noștri trăiesc din nou și cartea se poate rezuma într-o singură frază: „Tată, te iubesc. Mi-e dor de tine!””

Camelia Bota

”Pentru mine, Dorul e doar expresia iubirii care continuă! Iar dorul de tata e un infinit cuibărit în sufletul meu. Existențial, nimic nu s-a pierdut chiar dacă, uneori, cu îndârjirea unui copil ofticat, aș reîncarna simțirea unei îmbrățișări sau auzul unui „Te iubesc!” sosit de la el.

După un timp, trăirile învolburate care au urmat pierderii lui, mi s-au așezat și au deschis noi lentile spre creșteri personale – spirituale. Moartea e misterul ce are trunchi comun cu nașterea și renașterea transformatoare, iar drumul pe care am pășit cu Surorile de Dor, pentru mine e unul dintre semne.

Astfel, las lacrimile să spele cu blândețe și răbdare intensul și rămân cu sufletul plin…cu DOR hrănitor!”