Trezire cu dans(terapie): călătorie în mișcare către resursele interioare - Afect

Trezire cu dans(terapie): călătorie în mișcare către resursele interioare

21Aug11:3013:45Trezire cu dans(terapie): călătorie în mișcare către resursele interioareAtelier facilitat de Flavia Dorelia Cardaș-Petrache11:30 - 13:45(GMT+03:00) Hotel Aro Palace - Sala Europa - Mică, Bulevardul Eroilor 27, Brașov 500030

Detalii

În cadrul acestui atelier somatic și de mișcare, Flavia lansează invitația la revitalizare, ancorare și (re)descoperire a resurselor corporale ce ne pot sprijini în viața de zi cu zi, dar și în momente mai copleșitoare.

Ritmul cotidian impus de societate, de familie, de ceea ce se întâmplă în afara noastră și de responsabilitățile pe care le avem poate fi uneori diferit de ceea ce ne este nouă firesc. Ca atare, uneori suntem nevoiți să ne deconectăm de corpul nostru pentru a face față tuturor cerințelor vieții.

Deși, ca ființe umane, este în instinctul nostru să ne mișcăm și chiar să dansăm (fără o coregrafie anume, sau fără a performa), de-a lungul timpului și conform diverselor schimbări apărute în lumea, în cultura și societatea în care trăim, a devenit cumva nenatural pentru unii dintre noi să ne bazăm pe corpul nostru și pe resursele pe care ni le oferă acesta.

Psihoterapia prin dans și mișcare este o formă de psihoterapie, care utilizează dansul și mișcarea ca mijloace principale de intervenție, iar unul dintre principiile de bază ale dansterapiei este că emoțiile, corpul și mintea sunt interconectate și că, așa cum gândurile ne pot influența emoțiile și starea fizică, așa și mișcarea/dansul ne pot sprijini emoțional, pot contribui la starea noastră de bine, la procesarea traumelor, la conectarea cu sine și cu ceilalți.

În cadrul acestui atelier, vom utiliza două dintre abordările dansterapuetice (Laban Movement analysis și valul dansterapuetic) pentru a relua contactul cu corpul nostru, pentru a ne descoperi resursele și ancorele corporale și pentru a ne conecta cu ceilalți.

Nu este nevoie de experiență în dans / mișcare, orice este binevenit. Recomandarea este să purtați haine lejere.

Flavia Dorelia Cardaș-Petrache

Flavia Cardaș-Petrache este psihoterapeut Specialist autonom cu drept de liberă practică în România și Danemarca,  dansterapeut certificat de Institute of Dance and Movement Therapy Denmark (2020-2023), deține un doctorat în Psihologie și este autoarea cărții: ”Invitație la psihoterapie prin dans și mișcare: (te) accepți?”. Cu formări și în alte tipuri de psihoterapii somatice centrate pe traumă, precum IFS (Internal Family Systems) și EMDR, Flavia lucrează în practica privată cu adulți, cupluri și copii. Nu în ultimul rând, Flavia este mama unui băiețel de aproape 2 ani, care îi îmbogățește existența și competențele profesionale.

Număr maxim de participanți: 25
Durata atelierului: 2 h 15 min